Pentru a putea sa te rogi trebuie sa te afli in acea stare ce ar putea fi definita prin sintagma „Imparatia lui Dumnezeu”. Trebui sa recunoastem ca El este Dumnezeu, ca El este Imparatul; trebuie sa ne predam Lui. Sa fim cel putini preocupati de vointa Sa, chiar daca inca nu suntem capabili sa o implinim.

Dar daca nu facem astfel? Daca ne raportam la Dumnezeu precum acel tanar bogat care nu L-a urmat pe Hristos fiindca era prea bogat, atunci cum putem sa-L intalnim? Atat de adesea, ceea ce dorim sa avem prin rugaciune, printr-o relatie profunda cu Dumnezeu dupa care tanjim este pur si simplu o alta perioada de fericire; nu suntem pregatiti sa vindem ceea ce avem pentru a cumpara margaritarul de mare pret.

Cum atunci sa dobandim acest margaritar de mare pret?

Pe acesta nadajduim sa-l obtinem?

Nu este la fel precum in relatiile dintre oameni: cand un barbat sau o femeie simte iubire pentru altcineva, pentru ei nu mai conteaza la fel alti oameni. Ca sa folosim o scurta zicala din vechime: „Cand barbatul isi gaseste o mireasa, el nu mai este inconjurat de barbati si femei, ci de oameni”. Nu este aceasta ceea ce s-ar putea intampla, ceea ce ar trebui sa se intample cu toate bogatiile noastre atunci cand ne intoarcem catre Dumnezeu?

Mitropolitul Antonie de Suroj