[...] imaginea poetala nu e una de prima instanta, ea nu se impune ca prezenta evidenta la suprafata textului, nu intra in orizontul de vizibilitate al fiintei textuale. Inaparenta ei este un fond clar-obscur, intermediul translucid al ivirii semnificabilului originar. Ceea ce este de prim abord si apare in textul unui poem este imaginea deja constituita, prinsa in reteaua semnificatiilor ca element al unei lumi imaginare. Este imaginea poetica textuala ca obiect al tematizarii interpretative, chiar daca intelegem acest travaliu exegetic drept inter-pretatio, adica prestatie intermediara, strecurarea printre randurile unui text. Imaginea poetala in schimb, figura a absentei, nu e interpretabila decat in momentul in care ea deja nu mai este, sau – altfel spus – „figureaza” in subtextul ori mai degraba in pretextul in care ea se iveste si semnifica inainte de a fi. Faptul ca ea este inaparentul (unscheinbar) o arata drept „acea fenomenalitate prin excelenta care, intrucat nu e nici imediata, nici ontica, nu poate fi redusa la o intentie eidetica”. Este motivul pentru care „«fenomenologul inaparentului» nu mai este spectatorul ideal al adevarului lumii esentelor sale: el invata sa locuiasca lumea pe masura retragerii lucrurilor”. (fragment)