Ce fericita intalnire intre profesionalismul unui psihoterapeut dedicat, pe de o parte, si talentul sau literar, pe de alta parte! Am fost intotdeuna convinsa de profunzimea psihologica si spirituala a autoarei, dar cartea de fata ilustreaza si alte fatete ale personalitatii sale: caldura, umor si subtilitate, empatie, interconectare si sincronizare cu clientii sai, credinta in posibilitatea si virtutile terapeutice ale schimbarii, un spirit de analiza inter- si intrapersonala aparte! Acestora li se adauga puterea nuantei, abilitatile literare si metaforice. Terapeuta este sufletul, spiritul si lumina care face gidajul clientilor sai deveniti plante/flori pe calea unor transformari necesare, dorite, asteptate.

Jurnalul unui terapeut? Al unei terapeute? Asteptata cazuistica lasa loc unor mecanisme lingvistice de expunere a propriului sine, proiectat el insusi ca proces. Divanul – pe care, inevitabil, locuieste celalalt – devine astfel oglinda in care se articuleaza interogatii, umbre ale unor metamorfoze greu palpabile, si releva existenta concreta aflata intr-un mecanism de supraetajare si multiplicare a emotiilor. E vorba de notatii cu atat mai precise cu cat iau forma metaforelor, a senzatiilor vag perceptibile, a comentariilor facute pe viu, fara plasa de siguranta. Liliana Bujor se misca cu nonsalanta pe un teritoriu deopotriva periculos si fragil, care  o proiecteaza – cu sau fara voie – in plin spatiu poetic. In tot cazul, textele ei se citesc pentru adevarul pe care il lasa sa pulseze.

Liliana Bujor este o psihoterapeuta cu suflet de poeta. Nu e o neconcordanta in termeni. Sunt printre noi semeni care exceleaza in profesii cu evident suport empiric, bazat asadar pe experienta, si care traduc aceasta experienta in limbaj subiectiv deosebit de intens. Dimensiunea rationala, in armonie cu cealalta dimensiune, pe care o putem numi revelatorie. Citind manuscrisul Lilianei Bujor, am descoperit un tip de scriitura inedita, in care sedintele de psihoterapie devin nu doar pretextul, ci inima insasi a unor texte de o vibratie aparte. Aici, specialista in boli ale sufletului, sensibila la traumele la care asista, gaseste in textul cu rezonanta poetica apa vie, puterea de a merge mai departe spre a-i vindeca pe cei mai tristi decat noi: Caut tacerea si vin spre mine soaptele/ atarna de urechi talangi/ aurite, golite de mirosul fin al cuvintelor bune/ pentru ca din Cer s-a oprit caderea lor. Iata ce asuma autoarea: arta (deci frumusetea) scoate la iveala, prin analogii neasteptate (un spic de grau, o boaba de cafea, o floare roz), solutia vindecarii noastre miraculoase. Self-Therapy. Psihoterapii. Jurnal despre pierdere si re-creatie este, astfel, o carte despre neincetata cautare a izvorului tamaduirii, mereu mai viu decat oglindirea lipsita de empatie a realitatii obiective.