Kiki, in varsta de doisprezece ani si vrajitoare numai pe jumatate, nu se teme de nimic pe lumea asta. Asadar, pe masura ce se apropie ziua ei de nastere, abia asteapta sa respecte traditia conform careia trebuie sa aleaga o localitate in care sa stea timp de un an.

Debordand de incredere, Kiki zboara pana la Koriko, un orasel de pe malul marii, convinsa ca, gratie puterilor ei, va reusi sa - i faca fericiti pe toti cei de acolo. Totusi, increderea localnicilor nu e asa usor de castigat. Impreuna cu loiala ei pisica neagra, Jiji, plina de vorbe de duh, Kiki leaga noi prietenii, intelegand in cele din urma ca magia poate fi gasita si in cele mai banale locuri.

„Ai ghicit: nici Kiki, despre care vorbea toata suflarea oraselului, nu era o fetita obisnuita. La urma urmei, un ghemotoc de pustoaica ce facea sa rasune clopoteii din varfurile copacilor falnici din orasel nu putea fi decat un personaj special. Dar daca trageai putin cu ochiul la casa lui Kiki, intelegeai. Pe stalpul din fata casei care dadea spre strada era atarnata o placuta de lemn pe care scria Avem leacuri pentru stranut. Gradina era toata numai straturi ingrijite de felurite ierburi medicinale ciudate. Cand ajungeai langa ceaunul urias din cupru ce bolborosea pe plita, mirosul iti muta narile. Din bucatarie puteai vedea peretii camerei de zi, pe care nu atarnau, ca in orice casa obisnuita, tablouri sau fotografii, ci doua maturi, puse una langa alta - una mare, una mica -, facute din crengi de copac.”