Pustnica Elisabeta, a aparut intr - un spatiu atipic, in raport cu scopurile lumii contemporane, in care minciuna este la rang de virtute, iar discernamantul acoperit de noroi, era ea insasi purtatoarea unor practici insolite, care capta inimile crestinilor. Devenise legendar bordeiul din varful Giumalaului, functionand pe modelul vechilor locuinte, ce trimitea la primele scrieri din lume, tablitele de la Tartaria. In acelasi timp, maica evidentia si un alt mod de viata, simplu si usor, unde a spune inseamna, de fapt, a face si unde totul se infaptuia sub umbra iubirii si la lumina lina. Viata simpla, dar aspra, asceza mistica nu facuse din maica o uscaciune a pamantului, ci o femeie frumo1„asa, puternica, cu o blandete si bunatate aparte, dar si cu un frumos umor duhovnicesc „Smerit mai este mandrutul nostru frate!” In mica sa curte totul era verde, apa de izvor murmura adevarul, ursul manca miere, cerbul manca paine din mana maicii, iar pasarile cantau si jucau, un tablou de poveste adevarata. Animalele ei de companie erau doi lupi, care o insoteau pana ce iesea din munte. Ziua era bucuroasa, noaptea era inimoasa. iarna dadea la o parte zapada din fata bordeiului si facea carare pana in padure, asteptand sa vina cerbul. Pisica torcea in timp ce maica se ruga. Animalele padurii erau ca si copiii ei, le indragea, le mangaia si le hranea cu mana ei. Cu lacrimi ascunse, cu suspine adanci si in tacere, cu rugaciuni aprinse de focul iubirii, cu psalmi rostiti in saopta, in bordeiul ei mic si saracacios, ea tinea treaza nadejdea unui neam. Nu pentru slava lumeasca, ci pentru ca Hristos sa fie slavit in toate. Odata ce puneai piciorul inograda, intrai fara sa stii intr - o alta dimensiune a spatiului si a timpului. Te indragosteai pe loc de poveste si de maica. Veneai cu mana plina si plecai tot cu mana plina, dar cu sufletul gol de pacate, le lua maica asupra ei.