Sfantul Rafail ne dezvaluie calea imparateasca spre mantuire. El nu a cautat cinste pentru sine. Indiferent de cost, indiferent de pret, el I-a urmat lui Hristos. Oricat de grea Crucea, oricat de putina rasplata, el I-a urmat.

El exemplifica imaginea unui adevarat episcop ortodox iubitor al Sfintei Traditii. A primit credinta de la inaintemergatorii sai si a cautat sa predea cu credinciosie aceasta credinta fiilor sai duhovnicesti. A fost un om de rugaciune. A iubit si trait viata liturgica a Bisericii, iar aceasta i-a fost sprijin duhovnicesc. Nu a fost un inovator; nu a „schimbat” nimic. In lucrarea sa pastorala nu a avut alta agenda decat cea de a fi credincios insarcinarii pe care o primise. Fiecare gand si plan al sau a avut in centru poporul caruia-i slujea. Cum sa-i impace pe dusmani? Cum sa-i aduca inapoi pe cei lepadati? Cum sa-i creasca pe copii? Cum sa inceapa o lucrare misionara? Ce educatie sa ofere unui preot?

Pe parcursul celor douazeci de ani de slujire in Lumea Noua, atat ca arhimandrit cat si ca episcop. Sfantul Rafail nu a incetat niciodata sa viziteze credinciosii imprastiati in tot cuprinsul tarii. Aceasta a fost o constanta a slujirii sale: dorinta de a indura greutatile presupuse de aducerea Evangheliei si a tainelor sale mai aproape de oameni. Oferindu-i-se numeroase pozitii de putere si confort in tara sa natala, Sfantul Rafail nu s-a abatut niciodata de la drumul sau. I se daduse o misiune in America si pana la sfarsitul zilelor sale a implinit-o cu credinta si dragoste. In grija sa, Biserica a inflorit si a dat roade bune. El intotdeauna a fost un pastor si invatator bun al turmei sale. Aceasta recunostea autoritatea vocii sale. Fii sai cunosteau iubirea, compasiunea si blandetea sa. A fost mai mult un tata decat un conducator si mai mult un slujitor decat un stapan.