Viata lui Adrian Niculescu este una sinuoasa, trecand de la o extrema la alta si, intr-adevar, multe dintre imprejurarile prin care a trecut aduc cu infernul, poate nu prin gravitatea celor intamplate, cat prin faptul ca, la o varsta adolescentina, a fost nevoit sa ia decizii radicale.
   
M-a impresionat ca n-avea urma de egoism in ceea ce-mi povestea si ca in spatele unui baietel costeliv si scund a stat atata determinare in a-si salva familia! Niciodata n-a folosit pronumele posesiv indreptat catre sine „al meu/a mea”. Si-a sacrificat anii si sanatatea pentru familie si aici  este  un  paradox  cu care  Adrian uimeste: toate acele poveri le vede astazi ca pe niste experiente binecuvantate.

„Daca n-as fi fost ACOLO, astazi nu eram AICI!” – afirmatie dureros de adevarata si, retoric, ma intreb: cati ar sacrifica anii tineretii pentru a munci zi lumina, cati ar fi renuntat la placerile si ispitele pe care Romania post-revolutionara le-a oferit la tot pasul?!

Adrian Niculescu a castigat fiecare reduta prin algoritmi judiciosi: trasarea clara a obiectivelor, indeplinirea lor cu pretul umilintei, al muncii excesive si o daruire nemarginita. Azi, ofera tuturor tot ce-a deprins din lectiile aspre. Isi pune sufletul pe tava si serveste, fara arginti, pe cei care doresc sa se infrupte din bogata sa experienta de viata. - Irina Amalia Bacaoanu