“Personajele acestei carti si-o iau urat, tarantinian. O regizoare bitchy le manevreaza simbolic printr-o lume compensatorie ce li se-ntoarce direct in fata. Dar cel cu adevarat defect, arhetipul pulp, mimeaza inocenta in mijlocul scenei: nici un text, oricat de cinstit sau de razbunator, nu-l poate sifona. De unde, in paralel cu proiectiile moraliste, viata incepe sa ruleze pe categorie B: alcool, medicamente, sex aiurea, lesinuri din senin. Anca Zaharia scrie – uneori pe tipar de antireclame – despre o tipa cool, incapabila sa se salveze.”

(Ioan Serbu)

“Noul volum de poezie al Ancai Zaharia este si mai dur, mai direct, violent, sadic, extremist decit Sertarul cu ura, remarcabilul debut al tinerei poete. E ca un album al lui Ombladon fata de unul semnat Parazitii – si mai crud, mai concret, brut, plin de ura, fara pic de cenzura, speranta sau intentie de autoaparare. In Suicid, Anca Zaharia creeaza un eu liric feminin frustrat, disperat si suparat pe viata, pe care-l impinge fara pic de mila in ghearele realitatii de aici si acum («nu numar niciodata ce am, ci ce nu am»). Trece prin viol, gelozii absurde, incercari repetate de sinucidere – si alea ratate, iubiri patimase, naive, jalnice sau ordinare, violente, agresiuni sexuale si jigniri la locul de munca si-n relatii. Un fel de amintiri despre cele mai dureroase, incomode, pesimiste si penibile situatii existentiale si stari prin care poate sa treaca un om de sex feminin – dinainte sa se nasca (n-a fost un copil dorit) si pina in prezent, la maturitate, cind stie ca nu poate sa nasca. Un volum original, unic; citeste-l si-o sa-ti dai seama ca viata e frumoasa (in general vorbind, nu neaparat a ta, in nici un caz a eului liric din Suicid!”

(Mihail Vakulovski)

“Nu am mai citit de nici nu stiu cand poezii/povesti atat de puternice si binevenit de crude si nervoase si punk, cum am gasit in Suicid-ul Ancai, de care m-am prins ca e o carte buna atunci cand m-am surprins ca nici nu-mi mai venea sa clipesc de voyeur ce am devenit in fata textelor de o violenta total netrucata, in fata unui jurnal al singuratatii absolut sfasietor, necesar, real.”

(Vlad Dragoi)

“Anca Zaharia ne propune o poezie percutanta, sincera, socanta. O carte secventiala, punctata de intamplari care au avut loc intr-un «odata» al trecutului ori nicicand sau cine stie, intr-un «acolo» al viitorului. Poezia despre sinele poetic este una vibranta si taioasa, dar nu lipsita de metafora, la fel cum si poeziile despre altii sunt directe, fara menajamente.

Chiar daca ideea mortii, preocuparile suicidare te insotesc ritmant pe tot parcursul cartii, Suicidul Ancai Zaharia este un manifest pentru viata traita asumat, autentic si fara bariere impuse din exteriorul sinelui, este o introiectie deplina a vietii.”

(Catalin Stanciu)