Sunt regele Frantei! Regele Soare! este dedicata Ioanei Corbul, femeia ce a reprezentat „marea dragoste" a autorului. Dupa o mare deceptie, parasit de prima sotie dupa numai 5 ani, Vintila Corbul se îndragosteste de fiica renumitului profesor universitar si scriitor Ion Sân-Giorgiu. În acea perioada, dupa ce toata averea familiei Sân-Giorgiu este confiscata de catre regimul comunist, Ioana traieste alaturi de mama sa, la limita subzistentei. Din cauza originii sale burgheze, a fost data afara de la Conservatorul de Arte Dramatice si se vede obligata sa se angajeze muncitoare necalificata într-o fabrica de cutite.

Profesorul Sân-Giorgiu, dupa ce a fost judecat în lotul nr. 11 de criminali de razboi si condamnat la moarte de „justitia comunista" pentru propaganda hitlerista, si-a petrecut ultimii ani din viata în exil, în Germania. Surprinzator, în timp ce ne documentam asupra biografiei lui Vintila Corbul, am aflat ca în anul 1921, Ion Sân-Giorgiu avea o rubrica permanenta în „Adevarul Literar si Artistic", astazi suplimentul cultural de miercuri al ziarului „Adevarul".

Ioana si Vintila se casatoresc, chiar daca amândoi erau muncitori necalificati, ea la o fabrica de cutite, el la ICAB (Întreprinderea de Canal si Apa Bucuresti), si abia aveau din ce sa traiasca. Pentru a-si completa modestul venit, încep sa traduca opere literare din limbile franceza si engleza.

Dupa ani de mizerie, obligat sa-si paraseasca locul de munca din cauza unei boli grave la ochi, autorul începe din nou sa scrie si publica prima carte de succes. În timp ce scria Caderea Constantinopolelui, cartea ce îl va lansa definitiv, Vintila Corbul primeste o lovitura foarte puternica. Ioana îl anunta - dupa cum povesteste autorul, „cu zâmbetul pe buze"- ca a fost depistata cu cancer într-o faza avansata. Drama mortii sotiei, la numai 35 de ani, dupa 15 ani de casnicie, precum si ultimele luni de suferinta ale acesteia, l-au marcat definitiv. Începe sa scrie frenetic, pentru a-si uita durerea si nu mai iubeste niciodata o alta femeie.

Pastreaza si acum fotografia Ioanei, dupa aproape 40 de ani de la disparitie, la vedere, în biblioteca, alaturi de ceea ce iubeste cel mai mult: cartile.