Egoismul este inceputul patimilor noastre. Este cea mai rea dintre patimi. Putem duce o viata duhovni­ceasca relaxata, iar el ne spune, amagindu‑ne, ca traim o viata duhovniceasca desavarsita. Ar trebui sa ne intrebam: suntem crestini adevarati, autentici sau prefacuti?
In timp ce egoismul nostru ne con­struieste con­vingerea falsa ca ne aflam in varful lumii, smerenia autentica ne face sa ne simtim ca ne‑am afla in adancul iadului!
Nevointa crestinului consta in a smulge din sine falsa impresie ca este un dumnezeu pamantesc, do­bandind simtirea ca este tarana, praf si cenusa, astfel incat Iisus cel smerit sa ia chip inauntrul sau.
Adevaratii cre­dinciosi nu sunt cei care doar merg la biserica, citesc Scriptura, asculta predica, se roa­ga, se impartasesc, ci cei care se lupta in smerenie cu patimile lor.
Exista smerenie smerita si smerenie trufasa. Pri­ma se impleteste cu frangerea inimii. Este pamantul cel odraslitor de sfinti. Iar cealalta, impletita cu nesimtirea si aro­ganta, este tarina fariseilor.