Suspendarea contractului individual de munca vizeaza o institutie fundamentala a dreptului muncii, foarte des utilizata in practica relatiilor de munca si prea putin dezvoltata in doctrina de specialitate. Suspendarea contractului de munca este indisolubil legata de exercitiul liber al dreptului constitutional la munca si de posibilitatea de a obtine astfel veniturile necesare. In mod special, mai trebuie remarcate utilitatea institutiei in perioada de pandemie si, intr-un al plan, relevanta acesteia pentru echilibrul necesar intre viata privata si cea profesionala a lucratorilor.

Lucrarea exprima, in primul rand, un efort de conceptualizare a suspendarii contractului individual de munca prin hermeneutica juridica si prin valorificarea unor analize din literatura de specialitate straina. In al doilea rand, din perspectiva normativ-sincronica, sunt analizate cazurile de suspendare avand in vedere, pe de o parte, interdependenta dintre raporturile de munca si cele de asigurari sociale si, pe de alta parte, transpunerea unor directive europene relativ recente. De asemenea, evolutia institutiei, in special in ultimii ani, poate fi surprinsa inclusiv ca urmare a readucerii in prim plan a unor studii anterioare care sunt de actualitate prin prisma concluziilor si propunerilor avansate. Aceste cercetari, desi poate perfectibile pe alocuri, au fost pastrate in forma initiala, deoarece astfel poarta pecetea momentelor in care au fost elaborate, prezentate si dezbatute public in cadrul unor prestigioase conferinte.

Chiar daca suspendarea este esentialmente temporara, efectele acesteia fata de salariat pot deveni critice intr-o perioada de timp relativ scurta. Pe fondul lipsei unor reglementari substantiale privind procedura si actul de suspendare, este considerata deosebit de importanta prezentarea unor elemente de jurisdictie in aceasta materie.

Nu in ultimul rand, este o carte scrisa pentru practicieni si doctrinari care nu sunt preponderent ancorati de certitudini si sunt dispusi sa problematizeze pe fondul faptului ca dreptul nu poate fi la fel de profund si de dinamic ca realitatea careia i se adreseaza. Prin urmare, riscul unor aspecte discutabile este asumat, dar, chiar daca doar o mica parte dintre provocarile adresate de aceasta lucrare va determina noi demersuri euristice, atunci scopul va fi fost atins cu prisosinta.

Septimiu PANAINTE este conferentiar universitar si director al Departamentului de Drept privat din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.