Tabachera din Bagombo reuneste povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de dupa razboi, publicate in periodice, care ii dezvaluie inconfundabila voce intunecata, subversiva. Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre chiar si atunci cand sunt triste, povestirile din volumul de fata vorbesc despre momente de criza din viata unor oameni obisnuiti, cu un umor mai ales amar, cu ironie fina, dar si cu profunda intelegere pentru dramele marunte ale acestora.

In povestirea care da titlul volumului, Tabachera din Bagombo, Eddie Laird incearca sa-si impresioneze fosta sotie, pe Amy, acum captiva intr-o existenta domestica lipsita de mari satisfactii, pozand intr-un aventurier care si-a petrecut viata calatorind in locuri exotice. Dar tabachera pe care acesta o aduce in dar il deconspira in mod neasteptat, pentru ca la sfarsitul povestirii cititorul sa descopere ca Laird duce de fapt o existenta la fel de cenusie si lipsita de suspans ca si a lui Amy si a sotului sau Harry, ca este tatal a trei copii si se ocupa cu vanzarea cartofilor prajiti.

Povestirile din volumul de fata sunt alerte, dinamice, deseori cu un final lovitura de teatru. In mare parte scene de viata domestica, care oglindesc existenta cotidiana a unor personaje sufocate de monotonie, de nemultumiri si neimpliniri de tot felul, acestea dezvaluie o lume zugravita in tusele groase, intunecate ale bine cunoscutei ironii vonnegutiene. In Fugarii, doi adolescenti indragostiti, cu statute sociale diferite, fug de acasa, dar descopera in cele din urma ca iubirea nu e singura conditie a unei casnicii fericite, in timp ce in Baiatul netalentat si Baiatul care ura fetele, dirijorul fanfarei unui liceu, muzician genial, se confrunta cu o serie de intamplari amuzante, dar si amare, declansate de relatia cu unul dintre elevii sai, incapabil sa se integreze in colectiv. O alta povestire, Thanasfera, are o tema sci-fi: un om e trimis in spatiu si descopera ca acesta e plin de vocile celor morti. In postfata volumului, Vonnegut vorbeste, in stilul plin de umor si ironie care l-a consacrat, despre experienta redactarii povestirilor destinate aparitiei in reviste.