„Cinci piese, cinci pasari tainice nascute din vis, lastarind din privirea mea deschisa launtric; piese-pasari contemplative, locuind poetic coroana arborelui imaginatiei: Naufragiul, Insula, Safir, Oscar si Ida, Repetitie generala. Cu aceasta imagine in minte, inspirata de pictura flamanda, am incercat sa raspund la intrebarea volumului de fata care cuprinde, alaturi de cronici, cinci piese inedite: de ce scriu teatru? Raspunsul meu, ca prozatoare, s-ar putea incadra in sfera mai larga a lui de ce scriu, pur si simplu. Insa, spre deosebire de fictiune care creeaza lumi si personaje doar din placerea saltului in imaginatie, sau de cronica de spectacol care descopera, dincolo de ceea ce ofera o anumita montare, si ceea ce spectacolul poate deveni, calea dramaturgului pare sa fie una intermediara, a valentelor. Teatrul inseamna act (de la originea termenului, to act), indica actiune, gest si cuvant articulate in prezentul pe care, ca dramaturg, il iau in stapanire, transfigurandu-l. Indeobste, o piesa e scrisa pentru a fi jucata. Dramaturgul nutreste cel putin speranta secreta ca textul imaginat sa capete realitate, candva, pe o scena.”