Cu cat un scriitor sau un compozitor e mai mare, cu atat creste tentatia interpretarilor abuzive: posterioritatea risca sa-i falsifice opera de dragul scandalului biografic sau pentru a se conforma cliseelor artistice in vigoare. Aceasta e tema eseului Testamente tradate, tema pe care Kundera o dezvolta in variatiuni, urmarind in paralel evolutia romanului si a muzicii, iar exemplele sale tin de rascrucea artistica a secolului XX. Critici pot ignora ce e pur si simplu literatura intr-o povestire de Hemingway doar pentru a o citi in cheia vietii scriitorului, dirijorii pot opera taieturi in compozitiile lui Stravinski fiindca asa li se pare lor ca "suna" mai bine. Cele mai pregnante exemple invocate de Kundera sunt insa Kafka si Janacek: amandoi datoreaza enorm lui Max Brod, amandoi au fost tradati ( in spiritul artei lor) de acelasi Max Brod, cu cele mai buna intentii si cu totala neintelegere. Testamentele tradate sunt avertismentul grav si ironic al lui Milan Kundera impotriva orbirii care insoteste indiscretia.