Timpul care se varsa in vesnicie este deopotriva o istorie personala, multigenerationala, si o monografie a satului Sfantu Gheorghe. Aflata la gurile Dunarii, aceasta comunitate este definita de stepa, ape si cer. Istoria ei incepe sa se desfasoare din secolul al XIX-lea si tesatura sa este alcatuita din vietile ucrainenilor, ale cazacilor, ale grecilor si ale romanilor, sau, in mare, din vietile pescarilor si ale negustorilor. Inaintand in secolul al XX-lea, tesatura devine tot mai uniforma si se subtiaza. Sfantu Gheorghe a fost dintotdeauna o localitate mica si izolata, dandu-ti senzatia de capat al lumii si al timpului. Daca insa este privita si ascultata cu atentie, istoria comunitatii se dovedeste a fi vibranta, conectata la marile evenimente mondiale. URSS, Franta, Algeria sunt legate intr-un fel sau altul aici de Sfantu Gheorghe.
Aceasta microistorie este scrisa dintr-un atasament fata de trecutul viu, fara de care viitorul e vid. Viitorul nu exista, el e creat de trecut si de prezent. La fel ca in Imparatia Cerurilor, in viitor nimeni nu se duce singur, cu mainile goale, ci cu trecuturile de care apartine si cu perceptiile proprii despre acestea.