Daca ar fi sa aleg ce poezie romaneasca din anii recenti ar trebui trimisa in spatiu ca sa ne inteleaga extraterestrii, as propune fara doar si poate volumulTurbo / Kino al Madalinei Cauneac. Poezie cinematica, intensa, senzoriala. Un mix ideal de confesiv si contemplativ, un joc fin intre anxietate si tandrete, intre o memorie electrizata de melancolie si un prezent care se recompune continuu din flash - uri si avataruri. Limbajul devine o arhiva de senzatii, iar realitatea un flux digital ce nu poate fi incetinit sau oprit. O poezie lucida si radicala despre viata sau, mai exact, despre spatiul liminal dintre iubire si supravietuire.

Cosmin Perta

Reactualizand fundalul descriptiv al poeziei de dragoste, Madalina Cauneac isi confirma profilul neoromantic din Crisalida. Ca lumina printre frunze, scriitura ei oscileaza intre partituri elegiace si delicate inserturi idilice, iar efectul e cinematic, tulburator si, deopotriva, turbulent. Intoarcere ritualica la problematicile copilariei si maturizarii, iubirii si doliului, dar si la tensiunea dintre eficienta ipostazei adulte si contraponderile ei compensatorii, reveria si derealizarea, Turbo / Kino evoca demnitatea montajelor necosmetizate, colate in jurul unui adevar personal. Fara indoiala, in primul rand stau emotia, cautarea pacii, fericirea ca recidiva si, in general, virtutile atemporal - vindecatoare ale sinceritatii.

Olga Stefan