Prozatorul s-a nascut, pe numele de mirean Dumitru Stanoiu, la 3 aprilie 1893 in comuna Dobrotinet, judetul Olt si a murit in Bucuresti la 8 iulie 1956. Dupa multe peregrinari si ezitari (biografia lui avind multe puncte comune cu cea a scriitorilor Panait Istrati si Tudor Arghezi), Damian Stanoiu intra in minastire „nu pentru a cauta sfinti in viata sau impins de un surplus de credinta", ci pentru a pune capat saraciei care il macina de mai multi ani. Pentru scrierile sale anticlericale va fi mai tirziu caterisit. Ultimii ani din viata sa i-a consacrat revederii intregii opere, pentru editii definitive, si redactarii amintirilor.

Avand o structura morala asemanatoare cu a unora dintre eroii sai, prozatorul, in multe din personajele scrierilor sale, ca si Camil Petrescu, s-a zugravit pe sine. Dealtfel ne-o marturiseste singur in „Cuvantul inainte” la volumul Ucenicii sfantului Antonie: „Bunul Dumnezeu a vrut sa faca om care sa-i semene intru totul — si n-a reusit… Eu, dimpotriva, m-am trudit aproape treizeci de ani sa creez un om care sa nu-mi semene — si tot zadarnica mi-a fost osteneala…"