Una dintre preocuparile majore ale cercetatorilor in domeniul Teologiei Liturgice a fost, si continua sa fie, orientata spre descoperirea originilor cultului divin si a etapelor istorice ale dezvoltarii lui, de la formele simple, intalnite in veacul apostolic, pana la cele descrise astazi de cartile de cult. “In demersul lor stiintific au fost preocupati, inainte de toate, sa precizeze cadrele generale a ceea ce inseamna cultul divin in intelesul ortodox.

Astfel, prin cult se intelege <orice forma sau act religios, menit sa puna pe om in legatura cu Dumnezeu, exprimand, pe de o parte, cinstirea sau respectul fata de Dumnezeu, iar pe de alta mijlocind sfintirea omului sau impartasirea harului lui Dumnezeu>”.

Un aspect important este cel privitor la scopurile cultului divin public care, in viziunea Parintelui Profesor Ene Braniste, sunt trei, in ordinea importantei lor: harismatic sau sfintitor, latreutico-euharistic si didactic. Aceasta ordine individualizeaza Ortodoxia in contextul larg al marilor confesiuni crestine, avand in vedere ca Romano-Catolicismul accentueaza in mod deosebit functia latreutica, in detrimentul celei sfintitoare, in timp ce protestantismul este centrat excesiv pe scopul didactic al cultului divin.

Cu privire la cultul divin public ortodox atat manualele cat si studiile de specialitate reflecta o preocupare deosebita a cercetatorilor in domeniu pentru a pune in lumina originile acestuia si etapele principale de dezvoltare. Astfel, elementele esentiale ale celei mai importante slujbe din ritualul ortodox, Sfanta Liturghie, sunt instituite de Mantuitorul Insusi, iar practicarea lor de catre Apostoli si apoi de catre toate comunitatile crestine se intemeiaza pe porunca divina (Luca 22, 19). In formele simple ale cultului divin din perioada apostolica se afla in stare latenta intregul edificiu dezvoltat treptat prin experienta si impreuna lucrarea clerului si credinciosilor sub directa indrumare si purtare de grija a autoritatii bisericesti. Principalele etape in dezvoltarea, generalizarea si uniformizarea formelor liturgice sunt: perioada apostolica, perioada persecutiilor, perioada de la incetarea persecutiilor si pana la iconoclasm, iconoclasmul si perioada de dupa iconoclasm pana in secolele XIV-XV.

Dupa studiile si manualele de pionerat asupra originii si dezvoltarii cultului divin, un aspect dezvoltat in mai multe studii de specialitate este cel privitor la relatia dintre Sfanta Scriptura si rugaciunea Bisericii. Aceasta este tratata din perspective diferite. Astfel, unele studii prezinta la modul general relatia Scriptura-cult divin, altele abordeaza chestiuni punctuale referitoare la acelasi raport, cum ar fi locul si importanta lecturilor biblice in Sfanta Liturghie[1], altele fac precizari cu privire la prezenta si locul psalmilor in cadrul slujbelor ortodoxe, iar altele se refera la rugaciunea Tatal nostru integrata cultului divin public ortodox.

Autorul

Nr. de pagini : 194
Anul aparitiei : 2016