Traducere din limba italiana de Mihaela Ganet

Amanda reuseste sa prinda unul dintre ultimele trenuri inainte sa fie declarat lockdownul si se intoarce in oraselul de langa Pescara de unde plecase. Lucia nu trebuie decat sa-i arunce o privire pentru a intelege ca ceva s-a stins in fiica ei. La inceput, la Milano, in ochi ii straluceau luminile orasului; acum pare ca nu vrea decat sa dispara, se incuie in camera ei si abia daca scoate doua vorbe. Tot ce poate face Lucia este s-o apere de lucrurile care ar putea s-o raneasca, chiar si de bunicul ei, captivul regiunii in care traieste.

Dar exista un secret pe care nu-l pot ascunde de Amanda. Sub Dintele Lupului, pe o bucata de pamant la care jinduiesc dezvoltatorii imobiliari, inca se pot vedea ruinele unui teren de camping unde, cu multi ani in urma, s-a intamplat ceva teribil. Lucia se afla acolo in acea noapte, o tanara inspaimantata si confuza la fel ca fiica ei astazi. Si tatal ei era acolo. Si ciobanii din Apenini, proprietarii terenului de camping, Garda Forestiera, politia. Cu totii erau acolo, mai putin trei tinere, dintre care doua nu mai sunt in viata, iar una a fost marcata pentru totdeauna de ce s-a intamplat. Cu scriitura ei tensionata, vibranta si profunda, prin intermediul careia ne poate face sa simtim greutatea unei priviri si sunetul unei intrebari fara raspuns, Donatella Di Pietrantonio investigheaza inca o data brutalitatea si forta care se afla la temelia oricarei familii.

„Donatella Di Pietrantonio prelucreaza fictional un eveniment real petrecut pe muntele Maiella in anii 1990, care a zguduit regiunea Abruzzo si intreaga Italie, si face acest lucru intr-o proza captivanta, in pagini care se citesc cu rasuflarea taiata.” (Raffaella De Santis)

„Scriitoarea se foloseste, in povestea de fata, de resurse tot mai rare – si de aceea cu atat mai necesare – in naratiunea actuala: pudoare, delicatete, respect fata de sentimentele personajelor, rabdarea de-a asculta. Este modul prin care cititorul se poate apropia de o dimensiune ce altfel nu s-ar dezvalui si poate percepe un zgomot de fond la care, de regula, suntem surzi – durerea oamenilor obisnuiti, atat de importanta, despre care nimeni nu stie nimic.” (La Stampa)

„Donatella Di Pietrantonio reuseste inca o data, intr-o maniera extrem de convingatoare, sa sondeze sufletele fragile pe care de multe ori trecerea timpului nu le fortifica.” (la Repubblica)