Raporturile dintre cuvinte ii confera poemelor sale conotatii metafizice derulate intr-o muzica enigmatica a linistii si tacerii, fiecare cuvant scris avand parca viata si destinul sau (ca in poemele uruguaienei Delmira Agustini), brodand misterioase asociatii greu de tradus chiar in limba romana, ceea ce m-a determinat sa le las sa zburde singure, citandu-le deseori pe acelea carora nu le-am gasit corespondentul in dictionarul meu sarac in sinonime.

Poemele Alinei Beiu-Desliu au o densitate si un dramatism care refuza tiparele obisnuite ale feminitatii, fiind incarcate de un lirism convulsiv care explodeaza deseori cu farmecul spontaneitatii imediate, alteori cu delicatetea si fragilitatea disimularilor, care printr-un inexplicabil algoritm, dezvaluie mai mult decat acopera mesajul poetic, creand o atmosfera grava de filigran incomprehensibil la prima lectura, dar care se limpezeste treptat, pe masura repetarii, in toata splendoarea, obligandu-l pe cititor sa se intrebe, in final, daca singuratatea poetei este o simpla izolare sau o forma de aparare a libertatii sale castigate prin suferinta. (Valeriu Cusner)