Bucuria noastra se naste din biruinta lui Hristos asupra mortii la care El ne face partasi pentru a-I cunoaste vesnica si admirabila Sa iubire. Noi ne bucuram de faptul ca El nu e doar telul spre care aspiram, catre care ne indreptam, ci El e usa care ni se deschide catre viata vesnica. Ne bucuram ca El ne insoteste, asa cum i‑a insotit pe cei doi calatori de la Ierusalim catre Emaus: S-a apropiat de ei delicat, pe nesimtite, i-a insotit pas cu pas, apoi le-a talcuit taina existentei si rostul vietii lor.


In chip vazut sau nevazut, fie ca nu suntem constienti, fie ca dintr‑odata devenim constienti de aceasta, El merge alaturi de noi, largindu‑ne inimile, duhul, sufletul, batand la usa care duce viata noastra spre viata Sa, asteptand, cerand, implorand ca ea sa Ii fie deschisa, sa I se incredinteze pentru a putea sa treaca prin ea vesnicia. Dar El este si Calea, si la fiecare pas facut pe acest drum, in fiecare clipa suntem in Hristos si cu Hristos, avand o nadejde mai presus de orice nadejde, o certitudine a credintei ca arvuna si pregustare a iubirii dumnezeiesti.