Am vazut lumina lumii intr-o familie taraneasca din satul Vladeni, raionul Codlea, la inceputul secolului prezent. Posibilitatile materiale ale parintilor mei erau extrem de reduse, incat numai prin osteneala necurmata a bratelor lor muncitoare puteau asigura mamaliga de fiecare zi pentru cei cinci copii, mamaliga prea rar asociata cu putina paine si prea putin indulcita cu feluri mai variate de mancare. Atat tata cat si mama, ramasi orfani de tata de mici, au fost dati la slugarie din frageda copilarie si dupa casatoria lor tata lua adeseori drumul catre mosiile boieresti din regiunea Brailei de unde se intorcea dupa luni sau ani de munca istovitoare cu modeste sume prin care mai putea mana o vreme viata copiilor. Fratii si surorile mele, indata ce s-au ridicat peste varsta de 12 ani au plecat toti la stapani, la sasii din Codlea sau pe la boieri in Bucuresti. Cu mine, cel mai mic dintre copii, au hotarat la indemnurile staruitoare ale invatatorilor din sat, sa se arunce in incercarea ametitoare pentru ei, a trimiterii la scoala mai inalta. Si asa intr-o noapte geroasa din Febr. 1917, dupa retragerea armatei romane din sudul Transilvaniei, am pornit cu tata si cu mama pe langa un car cu lemne dus spre vanzare, catre Brasov. Mama a lesinat pe drum de istovita ce era si de abia am purtat-o mai departe.”

Parintele Dumitru STANILOAE

„[Parintele Staniloae] era ca un sfant bizantin ratacit printre atatia osanditi, si ei aparatori ai Bisericii strabune si ai neamului rastignit de atei.”

Ilie TUDOR

„Cand Pater Staniloae s-a retras in ruga spre coltul de rasarit al celulei de 4x2, de la Aiud, puteai trage cu tunul sau puteai sa dai cu bomba atomica in cap ca n-ar fi auzit, nu s-ar fi clintit si nici n-ar fi simtit.”

Petre PANDREA