Ca si cum n-ar fi avut parte de suficienta confuzie in viata ei, Agnes – scenarista si regizoare care n-a mai creat nimic de cand actorul principal si sotul ei a parasit-o – primeste o veste care ii arunca in aer echilibrul fragil: matusa ei a murit. Pare un fapt banal, numai ca matusa ei murise deja cu trei ani inainte. Daca nu este cumva o greseala, atunci cine a fost inmormantat sub numele matusii Colette, unde a fost matusa in cei trei ani care s-au scurs si mai ales de ce toata aceasta farsa sinistra? Intoarsa in micul oras de provincie pentru a-si identifica matusa decedata si a se ocupa de funeraliile ei, Agnes descopera pas cu pas atatea fire care duc la atatea personaje si atatea povesti, datand din anii razboiului si pana la prezentul misterios, incat nimic din ce crezuse pana atunci despre cei din jur si despre sine nu mai ramane cum a fost. Copii adoptati, un pian care isi regaseste proprietarul, un club de fotbal si o suportera devotata, un circ, un castel, fotografii, plus o valiza de casete inregistrate si, desigur, un criminal – toate acestea si multe altele sunt piesele unui puzzle pe care Valerie Perrin il construieste si ni-l dezvaluie, smulgandu-ne cate un strigat de surpriza la fiecare mutare.

„Viata ca un film este cartea cea mai ambitioasa, cea mai intima, cea mai eliberatoare si cea mai importanta a lui Valerie Perrin.” Pierre Vavasseur, Le Parisien

„Valerie Perrin s-a impus ca o povestitoare prodigioasa.” Olivia de Lamberterie, Elle

„Viata ca un film este o carte palpitanta, surprinzatoare si extrem de reusita.” Le Parisien

„– Alo?

– Sarut mana, doamna.

– Buna ziua.

– Sunteti nepoata lui Colette Septembre?

– Da.

– Sunt de la jandarmerie. Jandarmeria din Gueugnon. Sunt capitanul Cyril Rampin. Va sun ca sa va dau o veste proasta.

– …

– Matusa dumneavoastra a decedat.

– Matusa mea?

– Colette Septembre. Sunt aici impreuna cu pompierii. A fost gasita la numarul 19 de pe rue des Fredins. Se pare ca si-a dat sufletul in somn. Ii ducem cadavrul la institutul medico-legal pentru confirmare.

– Matusa mea Colette e inmormantata de trei ani la cimitirul din Gueugnon. Locuia pe rue Pasteur.

– Am cartea de identitate in fata, este vorba de Colette Septembre, nascuta la Curdin in 7 fe bruarie 1946. In fotografie e mai tanara, dar seamana.

– E cu siguranta o greseala. Dupa toate pro babilitatile, o persoana cu acelasi nume.

– In portofelul ei e un bilet pe care scrie: «Persoana de contactat in caz de urgenta, nepoata mea Agnes, la telefon 01 42 21 77 47».

– …

– Precizeaza si ca doreste sa fie incinerata. ?i sa odihneasca alaturi de Jean Septembre.

– Jean?

– Da. Il cunoasteti?

– Era tatal meu.

– Fratele matusii dumneavoastra?

– Da. Dar matusa mea Colette a murit acum trei ani, v-am spus.

– Unde locuiti?

– La Paris.

– Matusa dumneavoastra mai avea si alte rude apropiate?

– Eu am ramas… ultima. Sunt singura… ?i fiica mea… Dar…

– Condoleante. Cand credeti ca ati putea veni sa identificati corpul?“ Viata ca un film, Valerie Perrin