(fragment)

Acum chiar ca-mi pare rau dupa prietenii mei disparuti, hainele lor inflorate, cine oare, le va mai purta? Mergand spre Piata, parca trec mereu de pe un trotuar pe altul, dintr-un oras in altul, de pe malurile indistincte ale unui ev indepartat, pe malurile secetoase ale unor decenii traite in direct. Alearga prin fata mea uniforme, mi se sparg in urechi pocnete de cizme si bocanci, se prefac in linii, contururi, in fum, tot ce-a fost mai demult palpabil si solid. Ma indrept spre piata ca spre un loc unde as putea vedea lebede cu ochi de diamant. Cuprins de bucurie, plutesc printre fluturi, toata lumea intelege ca doresc sa fiu lasat in pace, ca poate aceasta va fi ultima primavara cand voi mai activa ca un soldat al vietii. Ar merita, poate, cu competenta, daruire, sa se faca un studiu al strazilor ce constituie baza de netagaduit a pietei. Pe cea mai mica dintre ele, posibil sa te simti ingandurat, cuprins de remuscari sau avanturi ce rapid se frang.