Pictorul Dimitrie Grigoras se inscrie in acea pleiada a artistilor pentru care frumusetea eterna a lumii nu este un concept filosofic abstract, ci se ofera privirii sale sensibile la tot pasul: in oameni si locuri, in obiecte si natura. Pictura sa este „clasica”, in sensul in care contemplarea vizuala se confunda cu bucuria de a trai, artistul cautand armonia si echilibrul, pe care le transmite semenilor sai prin lumina si culoare.

Pentru el pictura a devenit de mult un „modus vivendi” (intr-o dubla acceptie – atat ca mod existential, cat si ca impacare a sinelui cu universul): artistul se duce la atelier zi de zi, asa cum altii merg la serviciu, cu o regularitate de ceas elvetian, respectandu-si cu sfintenie programul de lucru. Picteaza la fel cum respira, penelul sau este o prelungire organica a mainii si a mintii, iar pasta de culoare se asterne pe panza cu parcimonie, aproape cu religiozitate,  urmand un ritm intern in consonanta cu marile cicluri cosmice ale naturii. (...)

Fara a avea pretentia de exhaustivitate, aceea de „catalogue raisonné”, volumul de fata restituie, in premiera, anvergura operei unui artist vizual roman a carui activitate – acoperind a doua jumatate a secolului XX si primele decenii ale secolului XXI – merita cu certitudine o mai buna cunoastere, atat din partea specialistilor, cat si a publicului amator de arta, caci poarta nobila amprenta a autencitatii. - Eduard Andrei