Marile spirite sunt asemeni piscurilor inalte. Vantul le bate, norii le invaluie, dar acolo se respira mai adanc si mai cu putere. Aerul lor are o puritate care spala inimile de orice prihanire; iar cand norii se imprastie, ele domina neamul omenesc.

Asa a fost acest munte urias care s-a inaltat deasupra Italiei Renasterii si caruia ii zarim in departare profilul zbuciumat pierzand-se a cer.

Nu sustin ca toti oamenii pot trai pe aceste culmi. O zi pe an insa ei sa urce in pelerinaj pana la ele. Acolo isi vor innoi aerul din plamani si sangele din vine. Acolo sus se vor simti mai aproape de Dumnezeu. Dupa aceea vor cobori din nou spre campia vietii, cu inima otelita in vederea luptei de zi cu zi.

ROMAIN ROLLAND

Exista la Muzeul National din Florenta o statuie de marmura pe care Michelangelo o numea Invingatorul. E un tanar gol, cu trup frumos (...). Inalt si drept, el tine genunchiul pe spatele incovoiat al unui prizonier barbos care intinde capul ca o vita. Dar invingatorul nu se uita la el. In clipa in care trebuie sa-l loveasca se opreste, isi intoarce in alta parte gura trista si privirea nehotarata. Bratul i se indoaie spre umar, in timp ce trupul ii zvacneste inapoi. Nu mai doreste victoria. Il dezgusta. A invins. Si este invins.

Aceasta imagine a indoielii eroice, aceasta Victorie cu aripile frante, singura dintre operele lui Michelangelo care a ramas pana la moartea sa in atelierul din Florenta si pe care Danielo da Volterra, confidentul gandurilor sale, a vrut s-o foloseasca drept podoaba la catafalcul artistului, aceasta imagine este Michelangelo insusi si simbolul intregii lui vieti.