Este oare filozofia lui Kant, asa cum se crede, cel mai dificil cod al gandirii? Cel pe care, in primii ani dupa publicarea lui, au reusit sa-l „sparga“ numai cateva minti? Cartea lui Mircea Flonta pare sa spulbere acest mit. In limba romana nu exista o mai limpede prezentare a demersului care s-a asociat cu suprema glorie si suprema dificultate a filozofiei. Ce-ar fi daca am constata, dupa lectura acestei carti, ca una dintre cele mai severe minti ale gandirii poate sa ne iasa in intampinare si sa ne propuna prietenia ei?

„Reforma metafizicii intreprinsa de Kant are la baza distinctia sa dintre ratiunea pura teoretica sau speculativa si ratiunea pura practica. Prima contine conditiile de posibilitate ale oricarei cunoasteri cu valoare obiectiva, cea de-a doua, principiile deciziei si actiunii morale. In demersul care este critica ratiunii, demers pe care Kant l-a comparat cu un proces intentat ratiunii, aceasta este acuzatul, acuzatorul, aparatorul si judecatorul, dar deopotriva instanta de la care emana legile ce orienteaza judecata.“ — MIRCEA FLONTA