”Inima, fiind una singura, contine intreaga cunoastere [in forma ei diversificata], in care toate categoriile universului (tattva), lumile (bhuvana) si toate formele de experimentare a constiintei -  de la Śiva pana la sufletele limitate – isi asuma variate modalitati de manifestare, desiacestea nu sunt diferite de cea mai inalta realitate, impregnand chiar si minunata Constiinta Suprema cu amprenta multiplicitatii.” (Abhinavagupta, Parātrīśikā Vivarana )

Doctrina Shaiva postuleaza o viziune non-dualista asupra lumii in care intreaga realitate este o manifestare a lui Shiva, Constiinta Suprema, unica si absoluta existenta. Spre deosebire de multe alte scoli de filozofie indiana care percep lumea ca fiind o manifestare iluzorie, Shivaismul din Kashmir descrie totalitatea experientelor fenomenale ca fiind o expresie reala si directa a energiei creatoare a lui Shiva. Inima este inteleasa ca punctul esential de intalnire dintre constiinta fiintei limitate (jiva) si Constiinta Universala (Shiva). Astfel inima devine mai mult decat un simbol; ea este centrul metafizic al universului mare, totalitatea creatiei, dar si a universului mic, fiinta umana insasi. Aceasta scoala de gandire arata faptul ca inima spirituala este locul in care toate dualitatile sunt transcense si unde are loc fuziunea unificatoare cu Realitatea Suprema, fuziune care conduce la constientizarea naturii reale a fiintei ce este limitata doar in aparenta. Aceasta limitare este astfel rezultatul unei intelegeri eronate care dispare odata cu realizarea autentica. In tacerea calda a spatiului sacru al inimii toate contrariile dispar, ramanand doar extazul unitatii depline cu Realitatea Suprema a lui Dumnezeu care, in cazul acestui curent filosofic uluitor, poarta numele de Shiva sau Bhairava.