Paginile acestea, care deschid o "serie de autor", reprezinta varianta definitiva a volumului cu acelasi nume aparut in 1975 la editura Univers. Aparent, ne aflam in fata dezbaterii unui concept de ordin estetic, de vreme ce discutiile despre tragic in cultura europeana de la Aristotel si pana la Schiller sau Croce au pornit de fiecare data de la specia literara a tragediei. Numai ca lucrarea lui Gabriel Liiceanu este, asa cum de altfel ni se spune in subtitlu, o fenomenologie, o cercetare a fenomenului tragic asa cum il gasim in viata reala.

Pentru a gasi specificul tragicului in sfera vasta si nediferentiata a nenorocirii umane, autorul recurge la felul in care fiinta umana isi experimenteaza finitudinea ca limita suprema, drept care tragicul este determinat ca "intalnire a unei fiinte constiente finite cu propria sa finitudine perceputa ca limita". Limita, asadar, peras in elina, sta in centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forta imprejurarilor, devine un capitol in peratologie, in "teoria limitei considerata in raportul ei cu constiinta". Si totusi, moartea ca limita suprema nu este tragica in sine; ea reprezinta doar sansa la tragic a celor dispusi sa o conteste in mod paradoxal de pe insusi teritoriul conditiei lor finite. Aceasta carte a avut un rol important in devenirea filozofica a lui Gabriel Liiceanu, ea anuntand viitoarea "peratologie", micul tratat Despre limita scris douazeci de ani mai tarziu. De asemenea, in contextul unei epoci dominate de ideologia marxista, a scrie o fenomenologie care avea in centrul ei moartea, limita si depasirea a reprezentat neindoielnic un act cultural insolit. De altfel, in forma aparuta in 1975, ea a fost in prima instanta respinsa ca lucrare de doctorat pe motive de inoportunitate ideologica.