Analiza operelor la scoala nu ar mai trebui sa aiba ca scop ilustrarea conceptelor (tocmai introduse de cutare ori cutare lingvist, cutare ori cutare teoretician al literaturii) si sa ne prezinte astfel textele ca o concretizare a limbii si a discursului. Datoria sa ar fi de a ne face sa accedem la sensul lor – caci se pretinde ca acesta ne conduce, la randul lui, spre o cunoastere a umanului care ii intereseaza pe toti. Dupa cum am spus, aceasta idee nu ii e straina unei parti importante a lumii profesorale, dar ar trebui sa se treaca de la idei la actiune.

Literatura poate mult. Ne poate intinde mana cand suntem profund deprimati, ne apropie de ceilalti oameni din jurul nostru, ne face sa intelegem mai bine lumea si ne ajuta sa traim. Ceea ce nu inseamna decat ca ea este, inainte de orice, o metoda de ingrijire a sufletului. Fiind totodata si revelatie a lumii, ea poate, pe parcurs, sa ne transforme, pornind din interiorul fiecaruia. Literatura are de jucat un rol vital; dar pentru aceasta ea trebuie sa fie inteleasa intr-un sens general si sustinut, sens care a prevalat in Europa pana la sfarsitul secolului al XIX-lea si care e astazi marginalizat, in timp ce o conceptie absurda si limitata este pe cale sa triumfe. Cititorul obisnuit care continua sa caute in operele pe care le citeste raspunsul la intrebarea ce anume ii da sens vietii are dreptate atunci cand se revolta impotriva profesorilor, criticilor si scriitorilor care ii spun ca literatura nu vorbeste decat despre ea insasi sau ca transmite numai dezamagire. Daca n-ar avea dreptate, lectura ar fi condamnata sa dispara in cel mai scurt timp.