Ion Agarbiceanu s-a nascut la 12 septembrie 1882, in Cenade, judetul Alba, fiind fiul lui Nicolae Agarbiceanu, padurar originar din Agarbiciu, si al Anei Olariu. A urmat studiile liceale la Blaj, apoi Facultatea de Teologie din Budapesta, intre 1901 si 1904. Si-a continuat pentru scurt timp pregatirea la Facultatea de Litere, unde a studiat limbile clasice, istoria si limba romana. In perioada studentiei a fost activ in societatile culturale romanesti „Salba” si „Petru Maior”, iar ulterior a ales cariera ecleziastica, slujind ca preot in Bucium-Sasa, in Muntii Apuseni, si apoi la Orlat, langa Sibiu.

A debutat cu poezii in revista „Unirea” din Blaj, in 1899, insa adevarata afirmare literara a venit prin colaborarea cu revista „Luceafarul”, inceputa in 1902, unde a devenit unul dintre principalii prozatori ai gruparii. Debutul editorial a avut loc in 1905, cu volumul „De la tara”. A colaborat ulterior cu numeroase publicatii importante, printre care „Ramuri”, „Viata Romaneasca”, „Neamul romanesc” si „Cosanzeana”. A fost membru marcant al ASTREI si unul dintre fondatorii Societatii Scriitorilor Romani. Dupa Primul Razboi Mondial s-a stabilit la Cluj, unde a desfasurat o ampla activitate literara, culturala, publicistica si sociala, conducand pentru o perioada cotidianul „Patria” si revista „Transilvania” si fondand revista „Tribuna”.

Opera lui Ion Agarbiceanu cuprinde povestiri, schite, nuvele, romane, memorialistica si publicistica, constituind o ampla cronica a societatii romanesti din Transilvania. Printre volumele sale reprezentative se numara „De la tara”, „In intuneric”, „Doua iubiri”, „Popa Man”, „Chipuri de ceara” si „Spaima”, precum si romanele „Arhanghelii”, „Legea trupului”, „Legea mintii”, „Dolor”, „Domnisoara Ana” si „Valtoarea”. Proza sa se remarca prin observatia atenta a lumii rurale si provinciale, prin profunzimea psihologica si prin interesul pentru dilemele morale ale personajelor. Dincolo de intentia moralizatoare, scrierile sale surprind cu luciditate conflictele sociale, slabiciunile umane si transformarile comunitatilor transilvanene.

Ion Agarbiceanu a primit Premiul National pentru Proza in anul 1927 si a fost ales membru al Academiei Romane, iar din 1955 a devenit membru de onoare al acesteia. In ultimii ani ai vietii a continuat sa publice proza, articole si fragmente memorialistice si a pregatit editia revizuita a „Operelor” sale, serie inceputa in 1962. Considerat unul dintre prozatorii importanti ai literaturii romane din prima jumatate a secolului al XX-lea, Ion Agarbiceanu a incetat din viata la 28 mai 1963, la Cluj, lasand in urma o opera vasta, definita prin autenticitate, substanta umana si forta observatiei morale si sociale.