Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti (n. 1 ianuarie 1868, Targoviste - d. 14 decembrie 1946, Bucuresti) a fost un prozator roman, faimos pentru povestirile sale, scrise initial pentru copiii sai.

Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti s-a nascut la Targoviste, pe 1 ianuarie 1868, ca descendent al unei familii de boieri. Eroul din nuvela „Neamul Udrestilor” e un stramos al scriitorului. A facut Liceul si Universitatea la Bucuresti. A fost judecator in Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, Craiova si Targoviste, unde in anul 1896 s-a stabilit definitiv. Intra in viata politica si este prezent pana in 1940 in toate legislaturile parlamentare: a fost secretar general al Camerei Deputatilor (1914-1940). A fost membru al Academiei Romane din 1918.[1] In anul 1945 a castigat Premiul National Pentru Proza. Dupa 1937 aluneca in atitudini profasciste, teoretizate in opuscule programatice: Huliganism (1938), Germanofobie (1940).

In literatura a debutat sub indrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea „Nuvele si schite” i-a aparut in 1903. A urmat in 1906 „In lumea dreptatii”, iar in 1912, „Intuneric si lumina”. In anii primului razboi mondial a scris, in colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesa de teatru numita „Sorana”. In perioada interbelica a publicat mai putina proza.

Este cunoscut in special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepelita), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculaita Minciuna” (un copil istet de la tara neinteles de sateni) s.a.

S-a stins din viata in anul 1946, pe 14 decembrie, la Bucuresti.