Barbu Stefanescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucuresti, d. 29 aprilie 1918, Iasi) a fost un scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei. Este tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, precum si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din Romania. S-a nascut la 11 aprilie 1858, in mahalaua Delea-Noua, din bariera Vergului, Bucuresti, mezinul unei familii modeste. Tatal, Stefan "caruta-goala", pe numele adevarat Stefan Tudorica Albu, era descendent din familia unor ciobani vranceni, "stramutat in marginea Bucurestilor, in cautarea unei munci mai rodnice", devenind carutas de grane pe traseul Bucuresti-Giurgiu si staroste al carausilor din bariera". Tatal lui Delavrancea a fost improprietarit la Sohatu-Ilfov, ca urmare a legii rurale elaborate de Cuza-Voda si M. Kogalniceanu: Eu nu pot sa uit ca sunt copilul taranului clacas impropietarit la '64 ... Strabunii mei se pierd in haosul iobagilor, suferind cu ceilalti tarani deopotriva si lipsa, si foamea, si navalirile ..." Mama lui Barbu, Iana (Ioana sau Ana), era "fiica vaduvei Stana din Postravari, sat locuit de clacasi, de pe mosia familiei Filipescu". Primii ani de viata si-i petrece in ulita Vergului, in tovarasia tatalui, ajuns la aproape 70 de ani: "Mi-aduc si acum aminte (as fi multumit daca n-ar fi decat o amintire) cum ma agatam de scurteica lui lunga si imblanita cu marsa neagra si-l linguseam si-l mangaiam pe obraji si pe pletele-i rotunjite ca sa ma ia in caruta" - si a povestilor spuse la gura sobei: "Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor ..." Parintii il dadura in primire diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, "sa-l invete slovele noi si sa citeasca". In clasa a II-a (1866) intra elev la Scoala de Baieti Nr. 4, unde il are invatator pe Spirache Danilescu, "om luminat", urmand ca in anul urmator sa treaca la Scoala Domneasca, pentru clasele a III-a si a IV-a. Studiaza cu invatatorii E. Becarian si Ion Vucitescu, in conditiile de rigoare ale internatului si ale scolii vechi in care se practicau pedepse aspre. In registrele matricole era trecut numele de Stefanescu Barbu. Dupa cele patru clase primare, Barbu este inscris, dupa un an, ca bursier la Liceul "Sf. Sava", invata cu cei mai de seama profesori ai Capitalei din acea vreme (D.A. Laurian, Anghel Demetriescu, Vasile Stefanescu), fiind remarcat pentru talentul si capacitatea sa de asimilare. Atmosfera din internatul de la "Sf. Sava" si imaginea adolescentului vibrand de pasiune vor fi evocate in nuvela Bursierul. Din aceasta perioada (1876 - 1877) dateaza si primele lui incercari literare. Din 1877 devine student la Facultatea de Drept.
