Harriet Beecher Stowe (14 iunie 1811 – 1 iulie 1896) a fost o abolitionista si scriitoare americana. Romanul lui Stowe, Coliba unchiului Tom (1852) infatiseaza viata african-americanilor sub sclavie; romanul a fost foarte bine primit in SUA si Anglia dar si-a atras ura celor din sudul Statelor Unite care erau in favoarea sclaviei. Cand a intalnit-o pe Stowe, Abraham Lincoln i-a spus: „Deci aceasta este mica batrana ce a inceput acest nou razboi!”
La 14 iunie 1811 se naste la Litchfield, Connecticut, Noua Anglie, scriitoarea Harriet Beecher Stowe, fiica pastorului Lyman Beecher si a Roxanei Beecher (nascuta Foote). In 1816, moare mama sa, Roxana. In 1824, familia Beecher se muta la Hartford, unde Harriet invata si apoi preda la scoala condusa de sora ei mai mare, Catharine Esther Beecher (1800-1878).
In 1825, Harriet compune Cleon, o tragedie in versuri albe ramasa neterminata. In 1832, familia Beecher se muta in Cincinnati, Ohio, unde intra in contact cu informatii despre fuga sclavilor peste raul Ohio din statul vecin Kentucky.
Primele scrieri ale lui Harriet Beecher apar in 1833 in Western Monthly Magazine. In acelasi an, Beecher calatoreste in Kentucky unde cunoaste sclavia negrilor, cu toate acestea intr-o forma mai atenuata specifica statelor americane nordice.
La 6 ianuarie 1836 se casatoreste cu profesorul Calvin Ellis Stowe, iar la 29 septembrie naste primii sai copii, doua fete gemene. Intre timp au loc tulburari civile stradale anti-abolitioniste in Cincinnati, iar in 1837 este asasinat publicistul progresist abolitionist Elijah Lovejoy (n. 1802), un apropiat al familiei Beecher.
In 1843 publica Mayflower, prima versiune a unei schite despre prima corabie cu colonisti puritani britanici debarcata in America in 1600. In 1845 publica nuvela Emanciparea imediata in revista The New York Evangelist.
In 1850 se muta in Brunswick, Maine, dupa ce sotul sau este numit profesor la Colegiul Bowdoin. La 8 iulie se naste Charles, al optulea copil al sotilor Stowe care in 1890 va publica o biografie a mamei sale.
Harriet Beecher Stowe, portret de Francis Holl din 1853
In 1852 sotii Stowe se muta la Andover, Massachusetts, Calvin fiind numit profesor aici la Seminarul Teologic. Apare in volum romanul Coliba unchiului Tom, in prima zi vanzandu-se cca. 3000 de exemplare si 300 de mii numai in SUA pana la sfarsitul anului. Anul urmator, in 1853, apare prima versiune romaneasca a romanului, tradus de Theodor Codrescu. Tot in 1853, Harriet Beecher Stowe face prima sa calatorie in Europa, avand o primire entuziasta in Anglia. Fiind acuzata de adversarii ei ca deformeaza realitatea, Harriet Beecher Stowe publica Cheia Colibei unchiului Tom, volum documentar folosit de ea la scrierea romanului.
In 1854, in urma impresiilor calatoriei prin Europa, publica volumul Amintiri insorite din tarile europene. Doi ani mai tarziu viziteaza din nou Europa, intalnindu-se cu regina Victoria a Angliei. Tot in 1856 publica Dred sau Povestea mlastinei intunecate, cel de-al doilea roman valoros al scriitoarei Beecher Stowe.
In 1857, fiul ei cel mare, Henry, se ineaca. Incepe sa colaboreze la revista The Atlantic Monthly. In 1859 face a treia calatorie prin Europa. Apare romanul Preotul pleaca la petit, inspirat din viata provinciei Noua Anglie, roman aparut initial in foileton in revista The Atlantic Monthly.
Romanul Margaritarul din Insula lui Orr apare in 1862, dupa ce fusese publicat initial in foileton in revista The Independent. Apare si romanul Agnes din Sorrento. In acelasi an, 1862, ia un interviu lui Abraham Lincoln.
In 1863 moare tatal ei, Lyman. In 1864 sotul ei, Calvin, se retrage din invatamant si familia Stowe se muta la Hartford, Connecticut.
Sub pseudonimul Christopher Crowfield, publica in 1865 volumul Documente de familie si in 1866 volumul Vulpisoarele.
Scriitoarea isi cumpara o proprietate in Florida in 1868 pentru a se ocupa de fiul ei, ramas invalid in urma razboiului civil american.
In 1869 se intalneste in strainatate cu vaduva poetului Byron, publicand apoi un articol senzational despre viata intima a acestuia in revista The Atlantic Monthly si, in 1870, volumul In apararea Lady-ei Byron despre imoralitatea poetului englez, lucru ce starneste indignarea publicului englez si critica americanilor.
In 1873 apare volumul de schite Frunze de palmier, inspirat de peisajul din Florida unde scriitoarea si-a petrecut iernile in perioada 1868-84. In 1875 apare Noi si semenii nostri, continuare a eseului Eu si nevasta-mea.
Ultimul roman al scriitoarei, Oamenii din Poganuc (din seria inspirata de viata din Noua Anglie), apare in 1878. Romanul a fost publicat initial ca foileton in revista Christian Union.
La 6 august 1886 moare Calvin Stowe in casa lor Hartford, Connecticut, iar, in continuare, sanatatea scriitoarei se deterioreaza rapid. In 1889-1890 apar doua biografii ale scriitoarei, una neoficiala de Florine Thayer Mc Cray, cealalta, o biografie de familie, realizata de fiul ei, Charles Edward Stowe.
La 1 iulie 1896 moare Harriet Beecher Stowe, la 85 de ani, la Hartford, Connecticut.