Culorile tacerii

In prefata la prima antologie de poezie romaneasca publicata in exil (Buenos Aires, 1950), Vintila Horia accentua ideea ca „abia dupa armistitiul din August 1944 se poate vorbi in istorie de o emigratie romaneasca, de un exod in masa care a dat nastere peste hotarele Tarii unui microcosm romanesc, reprezentand, cu destula fidelitate, trasaturile caracteristice ale macrocosmosului originar. O lume romaneasca a luat nastere in cativa ani in afara spatiului romanesc.”

Cunoscut astazi indeosebi ca prozator (in special datorita romanului Dumnezeu s-a nascut in exil, premiat cu prestigiosul Goncourt si tradus in multe limbi), Vintila Horia debuta editorial in 1937 cu un volum de poezii intitulat Procesiuni (editura Pavel Suru). Anterior, semnase in revista Gandirea deopotriva poezie, proza, eseu si cronica literara, demonstrand inca de atunci o vasta si solida cultura, atat in plan romanesc, cat si universal.

Volumele publicate in tara (Procesiuni, 1937, Cetatea cu duhuri, 1939 si Cartea omului singur, 1941) vor fi continuate apoi in exil, intr-un alt timbru, intr-un alt registru poetic, intr-o alta profunzime ideatica cu A murit un sfant, 1952, Jurnal de copilarie, 1958, si Viitor petrecut, 1976.

La acestea trebuie adaugate cele doua antologii – una in 1950 – Antologia poetilor romani in exil, publicata la Buenos Aires (prefatata de editor), iar cealalta in 1956 – Poesia romaneasca noua, publicata la Salamanca.

Mihaela Albu