Poezia este viziune, dez-valuire (apokalypsis). Ea nu se confunda cu extazul mistic, nici cu betia sau delirul de cuvinte.
Este sobria ebrietas. Stare de luciditate hiperbolica.
Nici delir, nici dicteu automat. Inspiratie subita si ekspiratie controlata. Nici ezoterism, nici exoterism.
Daca nu place, nu e poezie. Provine din gratuitatea harului si produce jubilatie intelectuala, psihica si estetica. Lasa in cititor
sau ascultator o senzatie de neuitare.
Poetul crede in Poezie ca in Dumnezeu cel Intrupat si in Dumnezeu cel Intrupat ca in Poezie. Sarbatoarea poeziei este sarbatoarea
Schimbarilor la fata, a Metamorfozelor realitatii.
Poetul uneste simbolic Semnificatorul, semnificatul si semnificantul. De fapt, suprarealismul ortodox este un metarealism.
Originea si fructul poeziei reprezinta starea de gratie. Biografia celui care scrie isi pierde profilul egocentric si devine metafora a lumii.
Orizontul poeziei este libertatea autentica, plenara, paradoxala. De unde posibilitatea si chiar datoria poetului de a se contrazice la nivel
logic pentru a fi coerent la nivel poetico-teologic.
Realitatea se inradacineaza in transcendenta obiectiv-subiectiva: Dumnezeu. Cele doua chipuri ale transcendentei sunt chipurile Sophiei.
Unul spre Dumnezeu, celalalt spre creatura. Poezia reflecta ambele chipuri simultan.
Opera nu exista altfel decat ca ofranda si sens pur al libertatii.
Poezia se experimenteaza, nu se teoretizeaza.

Anul aparitiei: 2009
Format: 19×20,5
Nr. pagini: 96