Descriere - Dincolo
Dan Perșa: "Dincolo de proporţiile ce se iau in calcul cand e vorba să aminteşti mica ta scriere pe langă o capodoperă veşnică, la nivel subatomic (să nu spun al subconştientului, ca să nu ne zăpăcim), am avut un vag gand (n-am prea vrut să mi-l mărturisesc) de a da in romanul Dincolo echivalentul ortodox al Divinei Comedii. Dante, catolic, ţine să aibă o arhitectură cosmică perfectă şi de un inviolabil determinism. Nimic nu e lăsat la voia intamplării. Dar un scriitor ortodox, un scriitor care a trăit intre valorile ortodoxiei şi este impregnat de valorile ortodoxiei (sau ale spaţiului mioritic, pentru că in ultimă instanţă spaţiul mioritic este spaţiul spiritual al ortodoxului roman), cum ar putea descrie arhitectura cosmică? Ca pe un spaţiu in care misterul există şi rămane să existe oricat omul ar inainta in cunoaşterea materială a lumii. In care determinismul (sau cauzalitatea) este deseori ruptă de intervenţia divină, ininteligibilă pentru noi. Un spaţiu dublu: cel al materiei, cosmosul şi cel divin, spiritual. Uneori acestea două se intrepătrund, iar cand un personaj ajunge să perceapă spaţiul divin, işi dă seama că realitatea (cosmosul) e doar o iluzie, o aparenţă in care păream că am trăi ca făpturi muritoare… Sunt teme de-ale mele acestea, le-am explorat in "Război ascuns”, in "Viaţa continuă”, in "Cărţile vieţii” (cand Ştefan, Matei şi Scribul trec prin scorbură) iar in "Dincolo”, spre surpriza mea, au reapărut. Au reapărut intr-o cu totul altă infăţişare, intr-o cu totul altă poveste, profund legată de creştinism. Nu inseamnă oare că lumea ce o dublează pe cea vizibilă, numită uneori lume de dincolo, sau lume spirituală, sau lume divină, este una dintre obsesiile mele? Şi că am fost mereu in căutarea ei? Că am căutat să deduc şi să observ ce este şi cum este, folosind datele şi informaţiile ce-mi stau la indemană in lumea reală in care suntem claustraţi.”
"DINCOLO”. AXA BĂLĂIȚĂ-CIMPOEȘU-PERȘA, de Adrian Jicu
Trei sunt, in opinia mea, prozatorii importanți pe care Bacăul ii are după 1960: George Bălăiță, Petru Cimpoeșu și Dan Perșa. Cel mai recent roman, "Dincolo” (Editura "meditative arts”, 2018), este o parabolă despre viață&moarte, trup&suflet, materie&spirit etc. Un roman-ispită, un roman-capcană, cu preocupări și obsesii similare (tematice, ideatice, atitudinale) celor din cărțile semnate de Bălăiță și Cimpoeșu. Un roman cu umor și umori, din care citez:
"Dar nu lua seama la vorbele lui, drag cetitorule, fiind vorbe misogine și cum să fim noi misogini, cand tot ce indrăgim mai mult pe lume e femeia?
…pe femeie a făcut-o din coasta lui, a bărbatului, a lui Adam, fără să mai sufle ceva in ea, fiind de ajuns cat și cum era. Rumenă in obraji, cu gene lungi și clipitoare, cu ochii sclipicioși, cu buzele cărnoase și de-un roșu aprins…și, ei, na, nu știm, cronicarul nu notează, fost-a Eva blondă? Sau brună ca doamna din sonete? Fost-a sulegetă sau trupeșă? Păcatul lui, al cronicarului divin, că nu ne-a dat astfel de informații. de fapt, sunt sigur, cu ințelepciune și-a infranat condeiul. Ce-ar fi fost să spună că Eva a fost blondă? Am iubi atunci doar blondele, iar pe focoasele brunete, ioc! Și pe pistruiatele roșcate, turnate-n aur, parcă, le-am ocoli! Și ce-ar fi fost să spună c-a fost grasă? Am iubi grasele doar și pe bietele slăbănoage le-am lăsa să ofteze, infierandu-le cu vorbe grele: sac de oase! Pe cand așa, cum cronicarul n-a dat canon divin la infățișarea femeii, iubim toate femeile, pe fiecare așa cum este! Că doar, la urma urmei, nu contează cum se infățișează femeia, ci doar ființa ei, care este feminitatea…”
L-aş imagina pe narator in postura unui păianjen care urzeşte o plasă in care să-l prindă şi să-l devoreze pe cititor. Dan Perşa se dovedeşte un prozator puternic, printre puţinii de astăzi inzestraţi cu un remarcabil har al zicerii. Romanul său este o poveste in sensul originar la cuvantului. ADRIAN JICU
Neindoielnic, prozatorul Dan Perşa cunoaşte la perfecţie reţeta romanului postmodernist. Amestecand după o ingenioasă şi in acelaşi timp riguroasă construcţie planurile spaţiale şi temporale, intemeindu-se adeseori pe jocul intertextualităţii şi neignorand aproape nimic din tehnica prozei de ultimă oră, este totuşi infinit mai mult decat cartea unui spirit alexandrin, cu o fantastică memorie de lectură şi cu o inepuizabilă dispoziţie ludică. OCTAVIAN SOVIANY
Format:13*20
Numar pagini:278
