Florin Iaru, o veche cunoștință a cititorilor de poezie, ne surprinde din nou, transformându-și talentul liric într-o explozie de proză care fascinează. În loc să lase poezia în urmă, Iaru o folosește ca pe o pânză pe care plasează culori vii și neașteptate în formă de povestiri. Doar un vizionar ca el putea să îmbrace proza în haine regale, ridicând-o pe un piedestal rar atins de alții. Ce face Iaru este o adevărată minune în literatură, unde termenul de capodoperă nu mai pare atât de prețios, căci el îl face să pară simplu de atins. A cui este meritul? Al unui campion al cuvântului!

În paginile volumului său, cititorul va descoperi o colecție de schite și povestiri ce nu se grăbesc să impresioneze prin ambiție, ci printr-o simplitate de esență care captivează. Iaru nu se grăbește să ocupe un fotoliu glorios. În mod paradoxal, chiar această modestie literară îl face și mai tentant. Este ca o invitație să ne rugăm de el să accepte laurii, să se așeze pe tronul pe care, fără să vrea, și-l construiește cu fiecare povestire.

Într-o lume în care, după cum chiar Iaru remarcă, fericirea este pusă pe un piedestal doar pentru a fi eliminată, literatura sa ne oferă o evadare în imaginație. Această luptă eternă cu nefericirea, descrisă atât de plastic, devine centrul unei reflecții asupra progresului și artei. Fiecare poveste devine o întoarcere la esență, la acel nucleu de adevăruri adesea ignorate. Cum ar fi, de exemplu, că fericirea și nefericirea sunt fațete ale aceleași monede, pe care o vedem îngropată sub straturi de iluzii sociale.

De ce merită această carte să fie citită? Pentru că Florin Iaru nu doar că se joacă cu cuvintele și ideile, dar le oferă o nouă viață, o dimensiune poetică ce rareori se întâlnește în proză. Este o invitație să îți deschizi mintea și să te lași captivat de uimitoarea sa imaginație. Dacă încă nu ai avut ocazia să te întrepătrunzi cu stilul său unic, acest volum este locul perfect de unde să începi.