Proza lui Vitalie Ciobanu reuneste o serie de personaje memorabile, in jurul carora se construiesc imagini alternative ale unor realitati istorice diverse: fost profesor de estetica, Oreste e un fel de tribun improvizat ale carui discursuri revoltate, indreptate impotriva politicii si lumii strambe de azi, magnetizeaza si intriga in acelasi timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul sau, care nimereste intr-o neasteptata conjunctura, alaturi de un sofer de taxi membru al unui serviciu de informatii, sau, cum se recomanda chiar el, „colectionar de secrete“; Justin, un tanar disparut misterios printr-un fel de falie temporala, cu prilejul unui festival din Germania. Fie ca sunt bine ancorate in lumea din jur sau se desprind de aceasta, virand intr-un fantastic difuz, textele contureaza microuniversuri de sine statatoare.

„Rascolind in sertarele in care-mi depozitam vechile incercari literare, in iatacul din casa parintilor mei de la tara, am gasit cateva pagini care se voisera o nuvela, dar nu depasisera faza unui exercitiu de scriitura, a unei schite intitulate Globul de cristal… Schita despre care uitasem cu desavarsire avea asa un aer de premonitie naiva, incerca sa puna in scena o dilatare a perceptiei, telescopica, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi si filme, obsesii si anxietati.

Imi aduc aminte ca abandonasem acel text, renuntasem sa-l duc mai departe: sirul secventelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care sa-l controlez. Invins de ispita, m-am apucat sa recitesc paginile batute la masina, simtind cum ma cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor in propozitii, a frazelor in imagini recognoscibile si-n aglomerari de litere inexistente inainte, create ad-hoc, din spuma unor trairi incerte, pana cand in camera in care stateam incepu sa ninga…“ – VITALIE CIOBANU