In ultimul lui volum de povestiri, aparut in 1980, arta lui Mircea Eliade atinge o esentializare pe care prozatorul a cautat-o in scrierile sale literare din-totdeauna. Dincolo de intimplari, dincolo chiar de nostalgia evocarii, o tema prezenta in multe din prozele sale fantastice dobindeste acum o pondere covirsitoare: semnificatia actului creator. Personajele nu mai sint oamenii obisnuiti de altadata, incercati de intimplari enigmatice si pline de semnificatii, ci scriitori, artisti sau matematicieni pe cale sa desco-pere o taina esentiala pentru ei si pentru omenire. Ele par sa nu mai cunoasca nici o alta framintare in afara de patrunderea misterului care se reveleaza prin intermediul destinului ce le-a fost rezervat.
Discutiile lor pasionate revin obsedant asupra cite unui amanunt, banal in aparenta - o vorba auzita cindva si apoi ingropata in uitare sau o intimplare fara nici un ecou in viata imediata -, care revine in miezul cel mai fierbinte al memoriei dovedindu-se inzestrat cu consecinte cosmice.