Descriere - Preludiu

De cite ori trecea de poarta acestui spital parca i se lasa un nor negru inaintea ochilor, toata tineretea ii fusese tulburata de boala maicasii, care o aducea uneori zi de zi intre zidurile spitalului, pe vreme buna, Lidia se plimba cu maica-sa kilometri, prin curte, intre pavilioane, povestindu-l filme, piese de teatru, carti citite, fara nicio reactie din partea bolnavei, care-i atana de brat ca un bolovan.

Era limpede ca nu asculta ce-i spunea fiica-sa fiindca mintea-i era blocata de un singur gind: pierderea averii luate de comunisti, insotita de regretul ca Lidia parasise satul lor in loc sase marite cu baiatul popii, ori cu al padurarului, ori cu al fostului primar. Ce-i trebuise Lidiei sa plece la Bucuresti si sa faca facultatea de chimie?  Si ce daca fusese sefa promotie? Ca sa-si petreaca toata viata intr-o fabrica si cu inima tremurind de frica accidentelor de munca? Un technician de treizeci si cinci de ani ramasese orb pe viata dintr-o substanta care-i sarise-n ochi. Aceste ginduri obsesive o macinau zi si noapte. La un moment dat al plimbarii o tragea pe Lidia spre pavilion si abia ce deschidea usa rezervei ca se si aseza in pat, cu fata la perete, semn ca nu mai vrea sa vada pe nimeni.

Boala maica-sii ii zdruncinase Lidiei echilibrul sufletesc si asa destul de subred, pe-atunci incepuse cu antidepresivele si cu somniferele. Increderea inoameni  i se clatina mai de mult. Moartea tatalui ei ii demonstrase cit se putea bizui pe coeziunea si mai ales pe sinceritatea familiei, pentru surorile tatalui ei, Lidia si maica-sa erau socotite niste straine. Bunica paterna a Lidiei urmind exemplu surorilor celui plecat si pentru armonia-n familie, se distantase si ea de vaduva si de orfana.

Cit esti sanatos si ai de toate, si, mai ales bani, toata lumea ti-e prietena. Te-mbolnavesti si-ai scapatat, te ocolesc toti de parc-ai fi o groapa-n drum.
Cind se-nsoara un barbat, se-nsoara cu o femeie, cu un neam intreg, femeia se marita si ea cu un barbat, nu cu tot nemul lui. Familia se divizeaza-n celule. Nu e raspunzatoare una de celelalte, fratii sun frati cit sint la parinti. Apoi devin soti, sotii, gineri, nurori.

Pe Zamfira Busuioc boala o-ndepartase si depropria familie. Un singur frate ii ramasese apropiat, spre nemultumirea nevesti-sii si a parintilor acesteia.

Drept e ca un bolnav psihic te poate duce chiar la sinucidere. Lidia nu se gindise niciodata la sinucidere isi dorea maortea <<Ca sa nu mai stiu, sa nu mai stiu!>>
Indiferenta lui Dinu, iubitul ei, fata amaraciunea, ajunsa la disperare, prin care trecea ea, o duruse pe Lidia mai mult decit indiferenta rudelor.

Parintii lui Dinu, avocati cunoscuti, nu erau incintati de alegerea lui Dinu care, dupa cit success avea la femei si-n cariera, doar sa fi-ntins mina si ar fi facut un mariaj stralucit.

Dupa trei ani de dragoste, Dinu ii spusese Lidiei, conversatie oarecare, ca nu era obligata sa semarite cu el. Fata inlemnise. Ochii i se marisera si-n iei nu se citea decit uimirea, care-i tinea ficsi, uitind sa clipeasca.

Fara nici un cuvint, Lidia se-ntoarsese calciie si se urcase in primul tramvai, neavind habar in ce directie avea s-o duca. Dupa terminarea facultatii, ea locuia pe Brezoianu, intr-o camera de serviciu, Ia rudele unei colege de grupa, oameni de treaba care-i facusera si chiriasei derivatie telefonicaea in camaruta. Maica-sa si Dinu erau singurii care stiau numarul de telefon al Lidiei. Cu maica-sa avea intalnire pe fir, saptaminal, prin Dispensarul din sat. Cu Dinu stabilise un semnal pe care-l comunicase proprietarilor, pentru a nu se deranja sa raspunda cind nu suna pentru ei.