Pentru ca jurnalul de scriitor al Aurei Christi – o parte a acestuia aparut initial in doua volume (Trei mii de semne si Foamea de a fi) – are circa o mie de pagini, la sugestia editorului, acestea au fost redistribuite in volume. Titlul „Trei mii de semne” (Editura Ideea Europeana, 2007) – editie revazuta si adaugita – a ramas intact, pe cand „Foamea de a fi” (ed. I-a: Editura Contemporanul, 2010) apare cu titlul „Coasta lui Apollo”. Publicistica polemica a fost organizata intr-un volum separat.

Am trecut pe langa Academie, in a carei gradina am admirat niste castani batrani si atat de mandri, Doamne, in solitudinea lor, dezvelita in plina urbe. Am urmarit felul in care – ezitand parca sau nu e decat o prejudecata – cadeau niste castane; auzind pocnetul acela copilaros si grav, care m-a dus cu gandul la o implinire, apoi la un sfarsit de drum, m-am oprit locului. Era o zi senina; sufla un vant usor si greu, de septembrie tarziu, cu ochi intunecati. Un septembrie cu cearcane de batran insingurat. Dupa ce cadea, straniu, nici o castana parca nu mai misca; fiecare fruct ramanea pe locul desemnat parca in timpul caderii; da, fiecare castana avea locul ei, stiut parca inainte de a fi slobozita pe asfaltul aleilor asimetrice sau pe pamantul impanzit de frunze de un galben putred, uitat, ruginit. Privind acele castane, mi-am dorit ca poemele, eseurile si prozele mele sa se bucure de aceeasi, minunata, intamplare: fiecare cuvant sa cada in pagina ca un fruct greu, copt, imposibil de urnit, fiecare cuvant sa ramana in textura frazei, ca si cum ar fi acolo dintotdeauna.

Prin urmare, rolul meu consta in dexteritatea rabdatoare de a asista cuvintele, asa cum Iosif – copilul fantanii si al norocului – ajuta vantul in gradina de palmieri a prietenului faraonului, Putifar.

(Aura Christi)