Deci critica nu l-a apreciat, Zilele si noptile unui student intarziat ramane cel mai bun roman al lui Gib I. Mihaescu.

Pentru eroul lui Gib Mihaescu, idealul, din momentul in care devine obsesie, este etern, adica il va insoti tot restul existentei sale biologice, in timp ce realitatea acestui ideal, forma lui concreta, este efemera, transformabila cu necesitate si intamplare ca alegere a unui anume obiect real. Zilele si noptile unui student intarziat aduc un tip nou de personaj in literatura noastra, acela al solitarului caruia obsesia idealului ii sporeste totodata si un sentiment, de asemenea rar in asfel de cazuri: responsabilitatea.

…Pana acum, ispravile lui amoroase n-au trecut de fetele si de proprietaresele de mahala, pantecoase si cu sanii dezumflati unele desigur frumoase sau pline de vrednice insusiri pe care ni le gandesti la tot pasul, dar prostute, cioplite cu toporul, caraghios de sintimentale, cu gusturi vulgare si dorinte meschine: bere cu mititei, montagne russe, articole de Mosi si spirite a la Tanase drept in culmea expansiunii amoroase!...

Hotarat lucru, Mihnea Baiatu se putea declara saturat  pana in gat de amorul democrat. El pleaca de la cinematograf intr-un tarziu, foarte melancolic si, dupa ce intoarce plictisit capul celor cateva domnisoare, fara interes, care aruncara in treacat priviri binevoitoare, trecu prin fata vitrinelor luminoase ale cofetariei Capsa. Acolo, rezemat intr-un cot de vergeaua de alama, el privi multa vreme prin geamul urias tabloul viu dinauntru. La mese se gaseu mai multe femei, toate aveau tinute drepte, miscari ordonate si grave, priviri strecurate de-a lungul genelor, iar altele de-abia perceptibile, pierdute in spatiul luminos al localului in care fumatul e interzis, de parca ar fi trait doar in lumea lor de visuri, departe de cotidianul meschin si ticalos, de dincoace de geamuri. Aci era lumea mare pentru Mihnea Baiatu…