Descriere - Povesti turcesti

Allah, cel mai milos zeu, al carui salas se afla in cel de-al noualea cer, a facut lumea. Cerul are sapte trepte si tot sapte trepte are si pamantul – salasul spiritelor rele. In cer stau peri, sau spiritele bune; in intunericul pamantului, devi, sau spiritele rele. Lumina cerului duce o lupta vesnica cu intunericul pamantului – perii cu devii. Perii se ridica spre cer, sus deasupra pamantului; dar devii se cufunda in intunericul acestuia. Muntii le stavilesc drumul spre cer si numai spiritele bune pot ajunge la Campia de Arama, de unde drumul se deschide catre Muntii de Argint si Dealurile de Aur. Spiritele rele sunt orbite de sclipirea nemaipomenita a cerului. Casa lor este strafundul pamantului, a carui intrare este un izvor. Pe acolo pasc oi albe si oi negre, in a caror blana spiritele rele intra si sunt purtate catre salasul lor de la a saptea treapta. Pe oile albe ele se intorc la suprafata pamantului. Perii si devii sunt puternici; si atat unii cat si ceilalti au fost martori la facerea locuitorului originar al pamantului, Primul Om.

Allah a creat Primul Om si i-a dat pamantul drept locuinta. Iar cand Primul Muritor a aparut pe pamant si perii s-au minunat de creatia nemaipomenita a lui Allah, Tatal Railor l-a privit si invidia i-a cuprins sufletul. Pe loc a nascocit un plan prin care sa zadarniceasca acea lucrare: sa sadeasca samanta ucigatoare a pacatului in aceasta creatura a Atotputernicului; si in curand Primul Om, fara a banui nimic, a primit pe trupul lui curat scuipatul Celui Rau, care l-a lovit in burta. Dar Allah, milosul, stapanul tuturor lucrurilor, s-a grabit sa smulga carnea murdarita si a aruncat-o pe pamant. Asa a luat fiinta buricul oamenilor. Bucata de carne, necurata din cauza ca scuipatul Celui Rau o spurcase, a capatat o viata noua de la tarana si astfel, aproape odata cu omul, a fost creat cainele – jumatate din trupul omului si jumatate din scuipatul Diavolului.
Astfel ca nici un mahomedan nu va face rau unui caine, desi el refuza sa il lase sa stea in casa lui. Credinta animalului este mostenirea lui omeneasca, salbaticia si infatisarea fioroasa sunt de la Cel Rau.
 

Odata demult traia un padisah batran care avea un fiu si o fiica. Cand a sosit vremea, el a murit si fiul lui i-a luat locul la domnie si nu a trecut mult pana ce tanarul a risipit toata averea lasata de tatal lui.

Intr-o zi el i-a spus surorii sale:

- Draga mea, am cheltuit toata averea. Daca s-ar afla ca nu mai avem niciun ban, ar trebui sa parasim acest tinut, pentru ca nu am mai putea privi pe nimeni in ochi. Mai bine plecam in liniste acum, inainte sa fie prea tarziu.

Asa ca si-au adunat lucrurile si au plecat din palat pe ascuns, noaptea. Au mers fara a sti incotro pana cand a ajuns la o campie ce parea a nu se mai sfarsi. Aproape coplesiti de caldura zilei si morti de oboseala, ei au zarit un iaz.

- Sora, i-a spus fratele fecioarei, nu mai pot face niciun pas fara sa beau o gura de apa.

- Dar, frate, a raspuns ea, cine stie daca acolo apa este buna sau nu? Cum am indurat atata, mai putem indura un pic si poate vom gasi apa buna.

Dar fratele s-a opus.

- Nu, nu merg mai departe; trebuie sa beau, daca vreau sa traiesc.
La acestea, sora a adus putina apa pe care tanarul a baut-o lacom; si nici bine nu a facut asta ca s-a prefacut intr-un cerb...

An aparitie: 2017
Format: 20 X 14
Numar pagini: 108