Sub forma unor metafore extrem de puternice, precum legea absurda a orbirii tuturor celor suspectati ca ar avea darul deochiului sau construirea, in palimpsest, a Hagiei Sofia peste vechea biserica crestina, Kadare spune povestea unei lumi pline de cruzime, dar si de farmecul specific al taramurilor atat de incercate, incat istoria lor pare sa tina de ordinul miticului si fantasticului.

Parabole ale conditiei umane, cele cinci nuvele istorice din acest volum dezvaluie aceeasi scriitura profetica, epica a lui Ismail Kadare, care are in centru tinutul sau natal: Albania. Un tinut al unei multitudini de popoare, limbi si religii care incarneaza tragedia unei uri legendare.

O lume deopotriva parfumata, senzuala si de o violenta teribila se descopera treptat in cele cinci nuvele din acest volum, caracterizat prin tensiune dramatica, atmosfera de basm oriental si erotism difuz. De la imaginea emblematica a Bisericii Sfintei Sofia, a carei frumusete ii face pe cuceritorii Constantinopolului sa nu o distruga, pana la un vis de sultan furat din palatul acestuia, o lume a cruzimii si superstitiei se dezvaluie cititorului.

In puternicul Imperiu Otoman, teroarea e cuvantul de ordine, manifestata in toate formele sale – de la violenta direct exercitata la variantele sale mai subtile, suspiciunea si nesiguranta, caci hotararile sultanului sunt intotdeauna imprevizibile si chiar si cel mai aprig tortionar se poate converti pe neasteptate in victima. La granita dintre real si fantastic, nuvelele din Firmanul orb il confirma pe Ismail Kadare din cele mai puternice naratiuni ale sale.

Ilustratia copertei: Jules Joseph Lefebvre, Portretul unui otoman (detaliu)

„Citind aceste texte ramai uimit de bogatia imaginatiei romanesti, de complexitatea analizei si, de asemenea, de o fertilitate prodigioasa indusa, putem presupune, de opresiune si teama.“ (Le Monde)

„In nuvelele istorice, Imperiul Otoman intruchipeaza puterea discretionara, devenita un scop in sine. Nu exista principii, nu exista etica, puterea nu cunoaste moderatie. Violenta, cruzimea si sperjurul sunt dominante. O politie atotputernica s-a infiltrat peste tot, denuntul si teama de a fi denuntat, cu argumente sau fara, tortureaza permanent constiintele.“ (Jean-Paul Champseix)