În 1901, Sfântul Sinod l-a excomunicat pe Tolstoi din rândurile Bisericii, atestând o realitate certifi cata cu mult înainte: faptul ca scriitorul nu mai urma caile dogmei religioase. Excomunicarea lui a avut un puternic impact international, aducând Rusiei un prejudiciu de imagine considerabil. Ulterior, având în vedere aceste reactii internationale, a fost reprimit în rândurile Bisericii. Pe masura ce reputatia sa a crescut printre cei din clasa de jos, pe întreaga suprafata a Rusiei au aparut chiar câteva comunitati tolstoiene, alcatuite din indivizi care doreau sa puna în practica vederile religioase ale lui Tolstoi.
Revolutia din anul 1905 l-a gasit pe Tolstoi preocupat de aceleasi framântari si chinuit de contradictia dintre sincera lui dorinta de a veni în ajutorul taranilor si teoria neîmpotrivirii la rau prin violenta. Credinta în efi cacitatea acestei teorii i-a fost de multe ori contrazisa de mersul fi resc al istoriei si scriitorul nu a putut sa nu recunoasca uneori binefacerile revolutiei. Tolstoi nu a ramas indiferent la numeroasele executii de dupa revolutie, scriind plin de revolta si îndignare articolul „Nu pot sa tac“, în care ataca direct guvernul.

În ciuda sanatatii de fi er care l-a caracterizat toata viata, Tolstoi s-a îmbolnavit foarte grav în 1901. A murit în noiembrie 1910 si a fost îngropat într-un mormânt taranesc, cu mii de adepti plângându-i moartea, pe strazi.

 Format: 13 cm x 21 cm
Nr. de pagini: 512
Anul aparitiei:2009