Cartea aceasta am scris-o mai intai in frantuzeste la Paris, in 1958-1959. Era un moment dramatic al istoriei noastre si al vietii mele in particular: deznadejdea de dupa inabusirea revolutiei ungare din 1956, deceptiile mele din anul petrecut la Radio Europa Libera, la Munchen, grava dezbinare dintre mine si sotia mea... E o carte trista si profund pesimista de la mijlocul vietii mele, in care trec pe seama eroului, Georges Milesco, mai toate avatarurile vietii mele de pana atunci.
Am dat manuscrisul amicului meu Emil Cioran ca sa-l citeasca. Mi-a spus cam asa ceva: „E bine scris, dar ai prea putine sanse s-o publici... Nu e in stilul noului roman [Nathalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet...]. Apoi, participarea la razboiul impotriva Uniunii Sovietice, atat de indragita de frantuji!... Dar, daca ajungi odata cunoscut in alt domeniu [se gandea la teza mea de filozofie a istoriei], poate ai sa poti"... Acel moment s-a prezentat vreo 45 de ani mai tarziu, in Romania, si am indraznit sa public cartea, tradusa de mine in romaneste.
A fost insa singura mea carte care sa se vanda foarte incet, pe cand toate celelalte se cumpara cu miile si chiar zecile de mii. Cauza probabila era confuzia dintre numele eroului si cel al spatarului Nicolae Milescu (care, fie zis in paranteza, nu s-a chemat Milescu niciodata, ci doar „Nicolae Spatar"... Milescu a fost numele luat de frate-su dupa o mosie a nevestii)! (Neagu DJUVARA)