Pravale-Baba e celalalt nume al unui oras din Moldova. Te duci cu trenul intr-acolo abatandu-te de la o linie principala. Un tren care asteapta, ca o jucarie tinuta la spate, indaratul unei gari serioase, induplecand sufletul calatorului sa-si uite varsta si sa-si regaseasca zambetul uitatelor mirari. Caci vagoanele trenului se ivesc ca cei sapte pitici in ochii celei Alba-ca-Zapada. Nu-i descanta nimeni locomotivei ,,Melc, melc, codobelc, scoate coarne bouresti\\\\\\", dar ea deodata scoate coarne de fum negru, se simte strasnic de locomotiva si arata ca e, pornind cu zarva mare de tinichea si chivara de fum, incalecata parca pe un calut de lemn.
Sta si unde e gara si unde nu e, ca si cum ar trebui sa urce in tren veverite, nevastuici si randunele nezburatoare in vagoanele ei. Fochistul poate sa fie un motan, iar controlorul un urs cu cizme si cu ochelari. Daca-i asa, un pension de iepurasi vine in clasa a treia, condus de-o iepuroaica si de-o bufnita care sta in clasa intaia, alaturi de doua caprioare, cu talie si ochi de moda veche, si de un tap cu barbison Napoleon al III-lea; iar, daca-i altfel, parca n-ar fi, si totuna e in trenul care umbla ceva mai iute decat melcii si omizile, nu mult, pe un drum cotit si rasucit ca spiralele fumului.
Uneori isi ia vant - de ce, el stie -, alteori sta ca sa-l ajunga cate-o rata, care gagaie apoi subt banca iepurilor dintr-a treia. E cel mai mic tren de pe lume: manzul, puiul, martisorul; numai pe un covor cu jucarii ar putea fi mare, in manile unei fetite cu cozi. De-a dreapta si de-a stanga lui rasar, vin si se duc de-a dura dealuri dese, verzi ca poama busuioaca...