Cand a aparut, in 1920, romanul Ion pur si simplu i-a uluit pe cititori si pe critic, avand parte, numai in timpul vietii autorului, de inca sase reeditari. Fusese pregatit de cateva nuvele care trecusera mai mult neobservate, in care Rebreanu conturase personajele, nascocise intriga si schitase cadrul istoric si social. Cititorii din Vechiul Regat, care erau obisnuiti cu dantelariile stilistice si cu temele paseist-pasuniste, se intalneau cu un personaj mai degraba violent si frust decat cu unul elaborat dupa un model ideal si fundamental bun. Ion al Glanetasului este eroul unor imprejurari obiective. Un taran ardelean harnic dar sarac, ascultand de glasul pamantului, dobandeste avere si statut social luand de nevasta cu de-a sila o fata avuta, Ana, pe care insa nu o iubeste. Cand are si stare, si vaza, incepe sa asculte de glasul iubirii si umbla sa o dobandeasca si pe cea care-i fusese dintotdeauna draga, Florica, dar sfarseste rapus fara mila de George, sotul acesteia. Ion e un roman social si obiectiv si este primul considerat modern si sincron cu literatura europeana. „Ion e cea mai puternica creatiune obiectiva a literaturii romane si, cum procesul firesc al epicei e spre obiectivizare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive.“ E. Lovinescu, istoric, critic siteoretician al literaturii Liviu Rebreanu (1885–1944), prozator si dramaturg. Nascut in familia unui invatator ardelean, a facut studii in romana si in maghiara si a incercat, fara succes, o cariera de ofiter in armata austro-ungara. Literatura l-a atras mai mult, iar la inceput a scris in maghiara, hotarandu-se, in cele din urma, sa se exprime in romana si alegand, in 1910, sa se stabileasca la Bucuresti. A lucrat, ca gazetar, ici si colo, iar marea intrare in literatura si-a facut-o cu romanul Ion (1920), urmat de romanele tot atat de importante Padurea spanzuratilor (1922), Adam si Eva (1925) si Rascoala (1932), care, intr-o oarecare masura, au eclipsat numeroasele sale nuvele, romane psihologice si piese de teatru.