Ca multe alte mari curente religioase, spiritismul nu s-a dezvoltat cu adevarat decat departe de patria sa, Franta, manifestandu-se in intreaga plenitudine tocmai in Asia si mai ales in America. Astfel in 1957 guvernul brazilian a emis un timbru cu efigia lui Allan Kardec pentru a marca centenarul primei editii a Cartii Spiritelor. Or, chiar astazi, aproape necunoscuta marelui public european aceasta lucrare este al doilea bestseller mondial dupa Biblie. Chiar de la publicarea acestui text, spiritismul a dezlantuit atacuri furibunde din partea tuturor orizonturilor ideologice. De ce atata patima si inversunare? Fara indoiala dupa iudaism, crestinism si islamism, spiritismul aparea ca o diferenta de proportii: nu mai apare Dumnezeu (sau Iehova, sau Allah) care se adreseaza direct si personal alesilor sai. De data aceasta sunt spiritele, sufletele defunctilor. Si ele o fac intr-un limbaj clar, simplu, accesibil tuturor. De unde poate proveni reactia Bisericii? De altfel chiar spiritele isi exaspereaza adversarul botezand Cartea Spiritelor "Al Treilea Testament". Aceste divergente virulente mascheaza totusi puncte principiale comune. Mai intai un caracter popular, o vocatie dogmatica si universalista, o fervoare militanta si aspiratii misionare. E nevoie sa se predice Cuvantul si a patra religie revelata. Spiritismul nu este altceva decat o "scoala de intelepciune": nici un secret ezoteric, nici un demers initiatic. Spiritele pretind sa aseze credinta lor pe o serie de evidente experimentale, de constatari obiective, cvasi-stiintifice. Acestea fiind spuse, spiritismul ascunde un factor foarte puternic de reusita si de eficacitate ce constituie totodata originalitatea sa, specificitatea sa: incredibilul potential de speranta consolatoare vehiculat de doctrina sa, intr-un cuvant ardentul optimism inseparabil de demersul sau. Acesta este, spune autorul, primul suport al prodigiosului sau impact asupra constiintelor.